Dreptul Energiei

Echipa de avocați din cadrul Blaj Law este specializată în ceea ce privește domeniul dreptului energiei și vă poate oferi consultanță referitor la orice problemă.

Dreptul energiei necesită o înțelegere aprofundată a dreptului internațional în materie de energie, a politicilor de mediu sau a managementului energiei.

Dreptul energiei, fiind un domeniu strict reglementat, este guvernat de o gamă largă de politici europene cu care membrii echipei noastre de avocați sunt familiarizați.

Astfel, membrii echipei Blaj Law vă pot oferi consultanță în probleme generate de dreptul energiei.

Expertiza noastră în domeniul dreptului energiei vizează implementarea și dezvoltarea proiectelor de producție de energie, acoperind întreg arealul energiei, inclusiv domeniul energiei regenerabile.

Avocații noștri vă pot îndruma pe întreg parcursul proiectului, de la realizarea acestuia, la implementare și până la tranzancționarea în sectorul energetic.

Consultanța oferită în dreptul energiei vizează și încheierea contractelor atât de drept public cât și de drept privat, de concesiune, fuziune, cât și asistență pe durata negocierilor contractuale.

De asemenea, expertiza noastră asigură obținerea autorizațiilor necesare, dar și siguranța respectării obligațiilor fiscale aferente.

Dreptul energiei este aflat în strânsă legătură cu dreptul mediului, iar avocații noștri asigură respectarea reglementărilor și conformarea cu politicile de mediu impuse pentru implementarea legală și corectă a proiectului energetic.

Conservarea și securitatea mediului sunt o prioritate în domeniul energiei, astfel că există măsuri bine stabilite care trebuie respectate pentru a putea fi asigurată sustenabilitatea și durabilitatea sectorului energiei.

Oferim asistență și reprezentare atât în fața autoritățiilor naționale cât și în fața autorităților din alte state în care există probleme.

Dreptul energiei este un domeniu multidisciplinar, iar echipa noastră este pregătită să vă îndrume cu profesionalitate și deschidere către multiplele inovații dintr-un domeniu al viitorului acoperind extensiv cerințele legislative ale sectorului energetic.

Pentru a intra în legătură cu unul dintre avocații specialiști pe acest domeniu, contactați-ne prin trimiterea unui e-mail, iar noi vă vom răspunde în cel mai scurt timp.

Deschide Chat-ul