Concesiune – Ce înseamnă?

Blog

Ce înseamnă concesiune?

Potrivit art. 136 alin. (4) din Constituția României, bunurile proprietate publică, în condițiile legii organice, pot fi concesionate, închiriate sau date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice. Totodată, aceste bunuri pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Concesiunea reprezintă convenția prin care o autoritate publică permite unei persoane fizice sau juridice private să exercite posesia și folosința asupra unui bun ce aparține domeniului public al statului ori a unității administrativ-teritoriale, în condițiile legii și ale contractului de concesiune. Concedentul renunță la obligațiile sale pentru a oferi toate drepturile asupra unui serviciu public unei alte persoane și anume asupra concesionarului, în schimbul unei redevențe.

Redevența reprezintă suma de bani pe care concesionarul o plătește concedentului în schimbul dreptului de a exploata bunul public.. De asemenea, aceasta este menționată și explicată în art. 307 alin. (1) C. Adm. precizându-se că redevența obținută prin concesionare se constituie venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, în funcție de fiecare caz.

Discută cu un avocat din Cluj chiar astăzi.

Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

Discută cu un avocat

Titularii dreptului de concesiune

Părțile contractului de concesiune sunt concedentul, respectiv concesionarul.
Într-un astfel de contract, concedentul poate fi statul sau unitatea administrativ-teritorială. Pe de-o parte, statul este reprezentat de ministere sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Unitățile administrativ teritoriale, respectiv județele, municipiile, orașele și comunele au la rândul lor persoane în funcții de reprezentare, prin intermediul cărora se încheie contractele cu statul. Așadar, județul este reprezentat de președintele Consiliului Județean, municipiile, orașele și comunele sunt reprezentate de primarii acestora, iar municipiul București e reprezentat de primarul general. Persoanele juridice de drept public însă nu pot deveni concedenți.

Pe de altă parte, concesionarul este reprezentat de orice persoana fizică sau juridică, română sau străină, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 871 alin. (2) Cod Civil. În cadrul concesiunilor de lucrări și de servicii, are calitate de concesionar operatorul economic căruia i-a fost atribuită concesiunea.

Forma contractului de concesiune

Potrivit art. 303 alin. (2) din Codul Administrativ, contractul de concesiune se încheie în formă scrisă, fiind o condiție ad validitatem a contractului de concesiune, neîndeplinirea acesteia reprezentând o cauza de nulitate absolută, astfel cum prevede art. 322 alin. (1) din Codul Administrativ.

Tipuri de contracte de concesiune

contract de concesiune

Diversele tipuri de contracte de concesiune care se pot încheia sunt prevăzute de art. 303 alin. (2) și de Legea nr. 100/2016:

  1. Contract de concesiune de bunuri proprietate publică;
  2. Contract de concesiune de lucrări;
  3. Contract de concesiune de servicii.

Obiectul contractului de concesiune

În conformitate cu art. 302 Cod Administrativ, obiectul contractului de concesiune îl reprezintă bunurile proprietate publică prevăzute prin lege sau care, prin natura lor, pot fi exploatate în vederea culegerii de fructe naturale, civile sau industriale şi producte.

Bunurile imobile care urmează a fi concesionate trebuie înscrise în cartea funciară anterior încheierii contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, altfel contractul încheiat va fi lovit de nulitate absolută.

Conținutul juridic al dreptului de concesiune

Concesionarul, acționând pe riscul și pe răspunderea sa, transmite, pe o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei redevențe.

Asupra bunului concesionat, concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice care sunt necesare pentru asigurarea exploatării bunului.

Privind exercitarea dreptului de concesiune, conform art. 872 alin. (1) Cod Civil „Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului”. Totuși, concesionarul nu poate înstrăina sau greva bunul dat în concesiune sau bunurile destinate sau rezultate din realizarea contractului, care potrivit legii sau actului constitutiv trebuie să fie predate concedentului la încetarea concesiunii, altfel contractul putând fi lovit de sancțiunea nulității absolute.

Concesionarul deținând posesia, respectiv atributul folosinței asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de concesiune, în limitele prevăzute de lege și în actul de constituire, se poate bucura de productele bunului concesionat în conformitate cu art. 872 alin. (2) Cod Civil.

Concesiunea unui teren

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. Caracterul inalienabil face referire la faptul că astfel de terenuri nu pot face obiectul unui act de înstrăinare, decât în condițiile legii. Caracterul insesizabil reflectă imposibilitatea executării silite, asupra unor astfel de bunuri neputând fi constituite garanții reale. Caracterul imprescriptibil dovedește că terenurile care fac parte din domeniul public nu pot fi dobândite de alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credință.

Statul sau unitățile administrative-teritoriale pot face orice acte de dispoziție cu privire la terenurile din domeniul lor privat, asemenea oricărui proprietar particular.

Potrivit art. 22 alin 1 din Legea 50/1991 “Concesionarea terenurilor se face în conformitate cu prevederile legii, durata acesteia fiind stabilită de către consiliile locale, consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, în funcție de prevederile documentațiilor de urbanism și de natura construcției”.

Bunurile aflate în proprietatea privată a statului sunt supuse regimului juridic de drept comun, însă un bun care aparține domeniului public nu poate fi înstrăinat, fiind necesar să rămână spre uzul și folosința colectivității publice, în mod permanent. Terenurile aparținând domeniului public pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. (art. 135 alin. 5 din Constituție, art. 12 din Legea nr. 213/1998 si art. 84 din Legea nr. 69/1991).

Terenurile libere de construcție sunt concesionate numai prin licitație publică.

Concesiune loc de veci

Legea nr. 102 din 8 iulie 2014, privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare stabilește drepturile și obligațiile în legătură cu activitățile funerare, cimitire și crematorii umane.

Contractul de concesiune oferă titularului doar prerogativa folosinței locului de veci, neputându-se dispune strămutarea dreptului de proprietate asupra locului de veci.

Fiecare Consiliu Local al municipiului aparținător redactează câte un regulament specific, referitor la funcționarea cimitirelor.

Potrivit Regulamentului de concesionare a locurilor de înhumare parte integrantă din Ordinul nr. 117/2016, locurile de veci pot fi concesionate oricând în decursul perioadei de repartizare temporară de 7 ani, precum și după ce această perioadă expiră, dacă osemintele nu au fost înhumate în condițiile legii, pentru a oferi o mai bună continuitate (art. 12 din Regulament). Asemenea termenului general al concesiunii, locurile de înhumare vor putea fi concesionate pe o perioadă de 49 de ani, având posibilitatea de prelungire, la cerere, o singura data pentru încă 49 de ani.

Sub sancțiunea nulității relative, concesiunea nu este transmisibilă între terți.

Dacă față de termenul de expirare a concesiunii, decesul survine la o distanță mai mică de 7 ani, acest contract se va putea prelungi cu perioadă corespunzătoare asigurării termenului de 7 ani pentru înhumare, dacă nu intervine o concesiune.

De altfel, în conținutul contractului de concesiune se vor preciza obligațiile părților privind îngrijirea locului concesionat, precum și condițiile în care se pierde dreptul de concesiune, toate acestea făcându-se în baza prevederilor Regulamentului de concesionare a locurilor de înhumare parte integrantă din Ordinul nr. 117/2016.

Totodată, modalitățile de încetare a dreptului de concesiune sunt menționate în art. 15 al aceluiași regulament:

  1. când concesionarul nu achită taxa de concesiune;
  2. când concesionarul nu achită, timp de 3 ani consecutiv, taxele anuale pentru întreţinere, deşi a fost somat în acest sens de administraţia cimitirului, în scris sau prin anunţ în presă;
  3. când concesionarul renunţă, în scris, la concesiune, în favoarea administraţiei cimitirului militar, fără pretenţii;
  4. când mormintele sunt neîngrijite sau părăsite, fără însemne funerare, pe o perioadă mai mare de 3 ani, iar concesionarul, deşi somat de două ori de administraţia cimitirului, în scris sau prin anunţ în presă, nu se prezintă pentru clarificarea situaţiei juridice a concesiunii în termen de 6 luni de la ultima somaţie;
  5. la expirarea termenului din contractul de concesiune;
  6. când concesionarul a decedat şi nu are moştenitori legali.

Pentru obținerea unui loc de veci, e necesară o cerere căreia îi vor fi atașate o serie de documente în funcție de 2 situații.

a) În cazul în care persoana suferă de o boala gravă, sunt necesare următoarele documente:

  • copie acte de identitate ale persoanei bolnave;
  • act doveditor din care să rezulte starea de sănătate a solicitantului, respectiv că acesta suferă de o boala gravă incurabilă;
  • adeverința de la medicul de familie care să ateste faptul că bolnavul suferă de boala respectivă și certifică faptul că este incurabilă;
  • cerere cu specificarea cimitirului în care dorește locul de veci.

b)  În cazul în care persoana în cauză are o vârstă de peste 70 de ani, sunt necesare documente precum:

  • copie acte de identitate ale solicitantului;
  • cerere cu specificarea cimitirului în care solicitantul dorește locul;
  • declarație notarială pe propria răspundere că persoana nu deține un alt loc de veci.

Rezilierea contractului de concesiune pentru neplata redevenței

Rezilierea reprezintă sancțiunea de drept civil care constă în desfacerea unui contract, de regulă, sinalagmatic, cu executare succesivă sau continuă ce intervine în cazul neexecutării obligațiilor asumate prin acesta.

O cauză de încetare a contractului de concesiune poate consta în reziliere, în desfacerea lui la cererea oricărei părți ca urmare a neîndeplinirii obligației culpabile ale celeilalte părți.

În cadrul contractului de concesiune, una dintre obligațiile principale ale concesionarului este să plătească redevența la valoarea și în modul stabilit în contract. În cele din urmă, această redevență constituie venit bugetului de stat sau la bugetele locale, în funcție de fiecare caz în parte.

Astfel, pentru neplata redevenței pentru o anumită perioadă, constând în neexecutarea obligației culpabile a concesionarului, contractul de concesiune poate fi reziliat.