Darea în plată – ce este și condiții
Darea în plată în Codul civil
Darea în plată este o metodă de stingere a datoriei, alta decât plata acesteia aşa cum s-a stabilit prin contractul iniţial. Debitorul poate, cu acordul creditorului său, să consimtă la o nouă prestaţie pentru a-şi stinge datoria. În general, această nouă prestaţie constă în transferul dreptului de proprietate asupra unui bun către creditor. Aceasta se stabileşte printr-o nouă convenţie încheiată între creditor şi debitor prin care se transferă dreptul de proprietate (sau un alt drept) asupra unui bun. Cu alte cuvinte, prin realizarea acestui transfer, creditorul îl liberează pe debitor de datoria inițială.
Condiţiile dării în plată
Darea în plată este reglementată în Codul civil, cât şi în Legea 77/2016. Cu toate acestea, instituția dării în plată este tratată în mod distinct în cuprinsul celor două acte normative, între acestea existând o relaţie de la general la particular. Astfel, Codul civil instituie câteva condiţii „generale” ale dării în plată, în timp ce Legea 77/2016 instituie o serie de condiţii suplimentare, aplicabile unor cazuri particulare și unor creanțe specifice, astfel cum urmează să analizăm în cuprinsul prezentului articol.
Pe de-o parte, Codul civil prevede că darea în plată, ca modalitate de stingere a unei creanţe, se poate realiza numai cu acordul creditorului, astfel că acesta nu poate fi obligat să primească o altă prestaţie decât cea la care este îndreptăţit. Acordul trebuie exprimat concomitent cu darea efectivă a bunului (adică prin aceeaşi convenţie). În al doilea rând, este necesar ca între valoarea datoriei şi cea a bunului să existe o oarecare echivalenţă. În măsura în care există diferenţe (însă nu substanţiale), prin aceeaşi convenţie, se poate stabili şi o sultă fie în favoarea creditorului (dacă valoarea bunului nu acoperă întreaga datorie) fie, după caz, în favoarea debitorului (dacă valoarea bunului depăşeşte suma datorată). În măsura în care diferenţa de valoare este vădit disproporționată între creanța inițial datorată și obiectul dării în plată, nu mai poate fi vorba de o dare în plată, devenind incidentă o altă operaţiune juridică distinctă.
Discută cu un avocat Cluj chiar astăzi.
Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.
Pe lângă aceste condiții, contractul de dare în plată este necesar să îndeplinească condiţiile generale de valabilitate ale actului civil. Astfel, în măsura în care, pentru stingerea datoriei se transferă dreptul asupra unui bun imobil, este nevoie ca actul să fie încheiat în formă autentică, adică în fața unui notar public. De asemenea, ulterior transferului se vor îndeplini şi formalitățile de carte funciară.
Pe de altă parte, darea în plată reglementată prin Legea 77/2016 este aplicabilă obligaţiilor ce reies dintr-un contract de credit, fiind necesară îndeplinirea câtorva condiţii suplimentare faţă de cele descrise până acum. Prin urmare, având în vedere că această normă se aplică numai contractelor de credit, părțile contractului de dare în plată sunt specifice. Astfel creditorul poate fi numai o bancă, o altă instituţie de credit sau un cesionar de creanţă, pe când debitorul poate fi doar o persoană fizică (sau grup de persoane fizice), nu şi una juridică. O a doua condiţie este ca suma împrumutată iniţial să nu depăşească suma de 250.000 de euro. Această sumă se calculează după cursul valutar înregistrat de Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului.
De asemenea, este necesar ca scopul în care a fost contractat creditul să fie acela de a achiziționa, construi sau, după caz, reabilita o locuinţă. Chiar dacă respectivii bani se vor utiliza și pentru achiziţionarea altor bunuri, este nevoie ca cel puţin o parte din această sumă să fie folosită în acest scop. Nu în ultimul rând, pentru a se putea apela la darea în plată ca mijloc de a stinge o creanţă, este necesar ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru o infracţiune în legătură cu creditul în discuţie. Odată îndeplinite aceste condiţii, debitorul poate cere creditorului înlocuirea plăţii cu transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat. Atenţie! Darea în plată în aceste situaţii se face numai cu privire la imobilul ipotecat.
Riscurile dării în plată
După cum am văzut, darea în plată reprezintă o variantă prin care ne putem acoperi datoriile prin transferul unui bun către creditor. Aşa stând lucrurile, este foarte puţin probabil ca valoarea creanţei şi cea a bunului transferat să fie perfect egale. Aşa că, în anumite cazuri, bunul la care debitorul este dispus să renunțe pentru a-și stinge datoriile s-ar putea să aibă o valoare mai mare decât creanţa de care dorește să se libereze. În sens invers, acest bun poate avea o valoarea mai mică decât datoria inițială. Tocmai de aceea, este necesar acordul creditorului pentru a apela la această opţiune.
Un alt risc al dării în plată planează asupra voinței creditorului. De exemplu, procedura dării în plată prevăzută de Legea 77/2016 constă în formularea de către debitor a unei cereri în acest sens, sub formă de notificare, prin care își exprimă intenția de a da în plată bunul ipotecat. Totuși, în măsura în care creditorul nu este de acord şi consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru această operațiune juridică, acesta poate depune contestaţie în instanţă, având în vedere că, pe toată această perioadă, dreptul creditorului de a cere datoria este suspendat, el neputând face nimic altceva în acest timp decât să aştepte soluţia instanţei. Adevăratul risc nu este însă această suspendare în sine, ci faptul că, în tăcerea legii, debitorul poate depune o astfel de cerere ori de câte ori doreşte, suspendând astfel plata datoriei la nesfârşit.
Darea în plată – contestaţia
Potrivit Legii 77/2016, pentru a se demara procedura dării în plată, debitorul îi notifică creditorului intenţia sa de a-i transfera dreptul asupra bunului achiziționat prin creditul contractat (de obicei o locuință), în vederea stingerii creanţei. În măsura în care acesta din urmă este de acord, cei doi se vor întalni la notar la o dată stabilită prin notificare pentru a duce la capăt procedura. Totuşi, creditorul poate să nu fie de acord cu această pretenţie a debitorului. Într-un asemenea caz, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de dare în plată la judecătoria de la domiciliul debitorului în termen de 10 zile de când a primit notificarea debitorului. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților, iar dacă această contestaţie este admisă, părţile vor fi puse în situaţia iniţială, astfel că datoria va continua să existe în sarcina debitorului. Dacă, în situaţia contrară, contestaţia creditorului este respinsă, acesta este obligat ca în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii definitive să se prezinte la notarul public în vederea încheierii transferului.
