Decăderea din drepturile părinteşti
Decăderea din drepturile părinteşti în Noul Cod civil
O sancţiune cu acelaşi nume există şi în dreptul penal, însă în acest caz, deşi este o măsură de siguranţă, are, printre altele, rolul de pedeapsă a părintelui care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea uneia sau mai multor fapte penale. În dreptul civil, această măsură este reglementată strict în interesul minorului care nu primeşte îngrijirea de care are nevoie şi care, de cele mai multe ori este pus în pericol de către un părinte abuziv. În continuare ne vom referi la decăderea din drepturile părinteşti reglementată de Codul civil.
Decăderea din drepturile părinteşti, aşa cum este ea reglementată de Codul civil, reprezintă o măsură de siguranţă instituită de instanţa de tutelă. Situaţiile în care o astfel de măsură se impune sunt acelea în care părintele „pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.”, astfel cum stipulează articolul 508 din Codul civil.
Prin noțiunea de „drepturi părinteşti” se înţelege ansamblul de drepturi şi obligaţii ce le revin părinţilor faţă de copiii lor minori. Odată cu instituirea acestei măsuri, toate sau o parte din aceste drepturi şi îndatoriri nu mai pot fi îndeplinite de către părintele care primejduiește interesul copilului. Însă, odată cu această măsură, obligaţia de întreţinere nu va fi niciodată înlăturată. Prin aceasta, se înţelege obligaţia părintelui de a asigura traiul copilului, precum şi educaţia şi resursele necesare bunei sale dezvoltări profesionale. Aşadar, cu titlu de exemplu, când unul din părinţii divorţaţi este decăzut din drepturile sale părinteşti, obligaţia de a plăti pensie alimentară continuă să existe în sarcina acestuia.
Alineatul 2 al articolului 508 prevede că decăderea din drepturile părinteşti se dispune, în general, total şi cu privire la toţi copiii născuţi la data pronunţării hotărârii. Însă, în anumite cazuri, instanţa poate decide aplicarea acestei măsuri doar cu privire la anumite drepturi (spre exemplu, dreptul de a lua decizii în privinţa educaţiei sau sănătăţii copilului) sau doar faţă de anumiţi copii, în funcţie de circumstanţe. După cum urmează să analizăm, măsura decăderii din drepturile părinteşti, fie ea totală sau parţială, are, de principiu, caracter temporar, aceasta putând fi îndepărtată de către instanţă în momentul în care împrejurările care au condus la dispunerea acesteia au dispărut. Desigur că în măsura în care aceste împrejurări continuă să subziste, măsura poate dobândi caracter permanent.
Discută cu un avocat specializat în dreptul familiei din Cluj chiar astăzi.
Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.
În anumite situaţii particulare (spre exemplu, moartea sau incapacitatea unuia dintre părinţi), ca un efect al decăderii din drepturi a unuia dintre părinţi, se poate întâmpla ca după dispunerea acestei măsuri copilul să nu se mai afle în îngrijirea niciunui părinte. În aceste condiţii, conform Codului civil, se va institui tutela prin care o altă persoană, de regulă o rudă, va fi numită tutore, având astfel obligaţia de a se îngriji de minor. În acest caz, instanţa de tutelă va desemna persoana cea mai potrivită în funcţie de gradul de apropiere dintre tutore şi minor, de nivelul de trai care i-ar putea fi oferit minorului, precum şi raportat la alte criterii, inclusiv de dorinţele minorului, avându-se în vedere interesul superior al copilului.
Astfel cum am menţionat anterior, decăderea din drepturile părinteşti poate fi o măsură temporară, putând deci, să fie îndepărtată ulterior. Pentru aceasta, este necesar ca circumstanţele care au atras instituirea decăderii să nu mai existe. Într-o atare situaţie, instanţa competentă revizuieşte cazul minorului la cerere. Până la soluţionarea definitivă a acestei cereri, instanţa poate permite părintelui să aibă legături personale cu minorul dacă acestea îi sunt benefice copilului.
Instanţa competentă pentru procedura de decădere din drepturile părintești
În această procedură, competentă să soluţioneze cererea de decădere din drepturile părinteşti este instanţa de tutelă. Aceasta este instanţa judecătorească cu atribuţii privind ocrotirea persoanei fizice, precum şi în materia dreptului familiei. Fiind o problemă destul de delicată care, de multe ori, poate pune în pericol chiar viaţa minorului sau cel puţin bunăstarea şi normala creştere a acestuia, aceste cereri se judecă de urgenţă, la fel ca majoritatea cererilor a căror soluţionare intră în competența instanţei de tutelă.
În cursul procesului prin care se urmăreşte aplicarea măsurii de decădere din drepturile părinteşti, instanţa soluţionează cauza la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului. De asemenea, conform Codului de procedură civilă „Procurorul poate porni orice acțiune civilă, ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale minorilor.” Aşadar, inclusiv procurorul poate sesiza instanţa de tutelă în vederea soluţionării unei astfel de cereri.
În cadrul procesului, alături de părţi, va fi prezent, în mod obligatoriu şi procurorul. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va efectua o anchetă psihosocială prin care se evaluează condiţiile de trai ale copilului, precum şi profilul părintelui ce se urmărește a fi supus măsurii decăderii (loc de muncă, venituri, profil moral, evaluare psihologică etc). Pe baza acestei anchete, precum şi a altor probe (ascultarea minorului care a împlinit 10 ani), instanţa de tutelă va decide asupra dispunerii măsurii decăderii din drepturile părinteşti, urmând a stabili şi limitele concrete ale acesteia (totală sau parţială, ce drepturi se interzic și cu privire la care dintre copii, etc).
Această procedură devine incidentă în situații de ultimă instanţă și se aplică în momentul în care alte mijloace de a asigura protecţia şi siguranţa copilului, cum ar fi plasamentul sau supravegherea specializată, eşuează. În esență, decăderea din drepturile părintești este o măsură extremă care însă îşi demonstrează utilitatea mai ales în cazurile de violenţă sau abuz, când copilul se află într-un real pericol, fiind astfel ferit de manifestările anormale ale părintelui.
