Decizie de impunere

Blog

Decizia de impunere reprezintă un act administrativ fiscal prin care se stabilesc obligațiile fiscale ale contribuabililor. Aceasta este emisă de către organul fiscal competent, cu respectarea prevederilor legale, și constituie titlu executoriu, permițând astfel colectarea creanțelor fiscale.

Ce este o decizie de impunere?

Decizia de impunere este un act administrativ fiscal emis de către organul fiscal competent, prin care se stabilesc obligațiile fiscale ale contribuabililor, fie ei persoane fizice sau juridice. Acest document reprezintă un instrument fundamental în sistemul fiscal, asigurând colectarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.

Conform art. 95 alin. 2 din Codului de procedură fiscală, organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori stabilește sau modifică baza de impozitare, ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale sau a unei verificări a situației fiscale personale. De asemenea, decizia de impunere se emite și în cazul în care nu s-a emis anterior o decizie referitoare la baza de impozitare.

Discută cu un avocat Cluj chiar astăzi.

Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

Discută cu un avocat

Decizia de impunere trebuie să cuprindă următoarele elemente obligatorii:

  1. denumirea organului fiscal emitent;
  2. data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
  3. datele de identificare a contribuabilului/plătitorului și, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
  4. obiectul actului administrativ fiscal;
  5. motivele de fapt;
  6. temeiul de drept;
  7. numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
  8. semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;
  9. posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
  10. mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului, precum și
  11. tipul creanței fiscale,
  12. baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă

Sunt asimilate deciziilor de impunere și alte acte administrative fiscale, precum:

  • deciziile privind soluționarea cererilor de rambursare de TVA
  • deciziile privind soluționarea cererilor de restituiri de creanțe fiscale,
  • deciziile referitoare la bazele de impozitare,
  • deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii, precum și
  • deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare.

Există și anumite situații în care organul fiscal renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere, cum ar fi în cazul încetării persoanei juridice sau al decesului persoanei fizice, atunci când nu există succesori. De asemenea, organul fiscal central renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere în situația în care creanța fiscală principală este mai mică de 20 de lei.

Decizie de impunere persoane fizice

Un exemplu concret de emitere a unei decizii de impunere de către organul fiscal competent este situația în care persoana fizică care realizează venituri din activități independente nu depune, în termenul stabilit de lege, declarația unică și nu plătește impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii aferente venitului realizat.

Astfel, conform prevederilor art. 122 alin. 1 Cod fiscal, contribuabilii care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinate în sistem real, au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.

În același termen se depune declarația unică și pentru contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real.

În ipoteza în care persoanele fizice nu depun declarația unică până la data de 25 mai, organele fiscale pot aplica sancțiuni contravenționale. De asemenea, ANAF va putea proceda la emiterea, din oficiu, a deciziilor de impunere, contribuabilii fiind astfel constrânși, pe această cale să își achite contribuțiile datorate.

În baza informațiilor avute de organul fiscal central, după expirarea termenului legal pentru depunerea declarației unice se vor întocmi listele cu persoanele fizice care nu au îndeplinit obligația depunerii declarației unice. După ce listele cu persoanele fizice ce nu și-au depus declarația sunt finalizate, ANAF va notifica acele persoane în scopul depunerii declarației. În cazul în care au trecut alte 15 zile de la notificarea contribuabilului, iar acesta nu a depus declarația unică privind veniturile realizate, organul fiscal central va trece la stabilirea din oficiu a obligațiilor de plată, emițând o decizie de impunere, care constituie titlu executoriu, astfel că persoanele fizice vor fi constrânse să achite contribuțiile datorate.

Astfel, în ipoteza analizată, dacă persoana fizică nu achită impozitul și contribuțiile sociale datorate, organul competent (în ipoteză ANAF) va emite o decizie de impunere prin care va stabili cuantumul contribuțiilor datorate de către respectiva persoană fizică. Decizia de impunere constituie titlu executoriu.

Decizie de impunere – taxe și impozite

De asemenea, în cazul în care contribuabilii nu achită impozitele și taxele locale datorate (precum impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri; impozitul pe teren şi taxa pe teren; impozitul pe mijloacele de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxele speciale), Direcția Impozite și taxe locale din cadrul primăriei competente va emite decizii de impunere.

Termen comunicare decizie de impunere

Comunicarea deciziei de impunere reprezintă un aspect fundamental în procedura fiscală, având în vedere că de la data comunicării încep să curgă termenele pentru exercitarea căilor de atac de către contribuabil/plătitor. Codul de procedură fiscală reglementează în mod expres termenele și modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, inclusiv a deciziilor de impunere.

Conform art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului/plătitorului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte servicii de curierat care asigură transmiterea actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;

d) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin sistemul spațiului privat virtual și platforma informatică patrimven.ro.

În ceea ce privește termenul de comunicare, art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prevede că actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare.

De asemenea, potrivit art. 47 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin una dintre modalitățile prevăzute la alin. (2) lit. a)-c), organul fiscal procedează la comunicarea prin publicitate, prin afișarea unui anunț în cuprinsul căruia se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Anunțul se afișează concomitent la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F. sau a autorității administrației publice locale, după caz.

Atunci când comunicarea se realizează prin publicitate, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

Astfel, comunicarea deciziei de impunere către  contribuabil/plătitor se poate realiza  la sediul organului fiscal, prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice. În cazul în care comunicarea nu  a fost posibilă, se procedează la comunicarea prin publicitate. Termenul de comunicare variază în funcție de modalitatea utilizată, determinarea corectă a datei la care a avut loc comunicarea fiind esențială pentru stabilirea momentului de la care încep să curgă termenele pentru contestarea deciziei de impunere.

Contestație decizie de impunere

Decizia de impunere, fiind un act administrativ fiscal, poate fi contestată de către cei care se consideră lezați în drepturile lor, conform prevederilor Codului de procedură fiscală. Astfel, art. 268 alin. (1) din acest act normativ stipulează că împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație. Aceasta reprezintă o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Conform art. 269 din Codul de procedură fiscală, contestația se formulează în scris și va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestației;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia.

Obiectul contestației îl constituie sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, precum și sumele și măsurile nestabilite de către organul fiscal, dar pentru care există această obligație potrivit legii.

Un aspect important este termenul de depunere a contestației. Conform art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Referitor la organul competent de soluționare a contestației, art. 272 Cod de proc. fisc. prevede că:

  • contestațiile formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ – fiscale emise de organul fiscal central se soluționează de către structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
  • contestațiile formulate împotriva actelor administrativ – fiscale emise de organele fiscale locale se soluționează de către aceste organe fiscale;
  • contestațiile formulate împotriva actelor administrativ – fiscale emise de alte autorități publice care, potrivit legii, administrează creanțe fiscale, se soluționează de către aceste autorități.

În ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța organul de soluționare a contestației, art. 279 din Codul de procedură fiscală menționează că, prin decizie, contestația poate fi:

  • admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă – în cazul admiterii, se decide anularea totală sau parțială a actului atacat.
  • se poate desființa, total sau parțial, actul administrativ atacat, dacă din documentele existente la dosar și în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se poate stabili situația de fapt în cauza supusă soluționării – în această situație, organul fiscal competent va încheia un nou act administrativ fiscal, ținând cont de considerentele deciziei de soluționare.

Anulare decizie de impunere

Decizia de impunere poate fi anulată atunci când este emisă cu încălcarea anumitor prevederi legale, când nu cuprinde elementele obligatorii, când este afectată de erori grave și evidente sau în alte cazuri expres prevăzute de Codul de procedură fiscală. Anularea deciziei de impunere atrage, de regulă, emiterea unei noi decizii de către organul fiscal, cu excepția situațiilor în care intervine prescripția sau când viciile privesc fondul actului.

Conform art. 49 din Codul administrativ, actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situații:

a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competența;

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 46 alin. (6), precum și organul fiscal emitent;

c) este afectat de o gravă și evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă și evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa;

d) organul fiscal nu prezintă argumentele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă emisă în scris sau soluția adoptată de organul fiscal sau de instanța de judecată potrivit art. 6 alin. (1), în cazul în care contribuabilul/plătitorul a prezentat organului fiscal anterior emiterii actului administrativ-fiscal respectiva opinie/soluție;

e) organul fiscal nu respectă considerentele deciziei de soluționare a contestației în cazul emiterii noului act administrativ-fiscal potrivit art. 279 alin. (3);

f) emiterea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impunere de către organul de inspecție fiscală după încetarea inspecției fiscale potrivit art. 126 alin. (2), respectiv emiterea raportului de verificare și a deciziei de impunere de către organul fiscal după încetarea verificării situației fiscale personale potrivit art. 140 alin. (6) coroborat cu art. 147 și art. 126 alin. (2), fără ca acestea să fie reluate, potrivit legii;

g) organul fiscal emite raport de inspecție fiscală/de verificare a situației fiscale personale și decizie de impunere/decizie de modificare a bazelor de impozitare/decizie de nemodificare a bazelor de impozitare/decizie pentru regularizarea situației ori decizie de încetare a procedurii de verificare a situației fiscale personale, în situația în care se fac constatări în legătură cu săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare/valorii în vamă care fac obiectul inspecției fiscale/controlului vamal, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132.

Nulitatea deciziei de impunere poate fi constatată de organul fiscal competent sau de organul de soluționare a contestației, la cerere sau din oficiu. În situația în care nulitatea se constată de organul fiscal competent, acesta emite o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.

De asemenea, potrivit art. 50 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal, inclusiv decizia de impunere, poate fi anulat, desființat sau modificat de către organul fiscal competent.

Ori de câte ori se anulează o decizie de impunere, organul fiscal competent emite o altă decizie, dacă acest lucru este posibil în condițiile legii. Totuși, emiterea unei noi decizii nu mai este posibilă în situații cum sunt:

a) s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege;

b) viciile care au condus la anularea deciziei de impunere privesc fondul actului.