Executarea contractelor in timpul pandemiei COVID

Răspândirea la scară largă a noului coronavirus cât și numărul de cazuri din ce în ce mai ridicat pe teritoriul României duce la necesitatea adoptării unor măsuri restrictive din partea autorităților care duc inevitabil la schimbarea modului de viață al cetățenilor. Singurul lucru cert într-o situație de pandemie, cum este cea actuală, este că nimeni și nimic nu ne poate asigura de ce se va întâmpla mâine. Fiecare zi poate să aducă schimbări majore care să afecteze populația în moduri imprevizibile. Însă, ceea ce putem spune cu
siguranță este că fiecare persoană poate să își adapteze propria situație la modul în care lucrurile evoluează în societate.

Decretarea stării de urgență ar putea presupune luarea unor măsuri din ce în ce mai drastice cum, de altfel s-a și întâmplat prin închiderea restaurantelor, barurilor, cafenelelor sau localurilor publice. Deși la momentul actual circulația încă este liberă, natura imprevizibilă a unei pandemii de această anvergură indică faptul că ar fi posibil ca multe contracte să fie afectate de aceste măsuri. În contextul în care tot mai multe țări europene iau măsuri drastice pentru a stopa răspândirea virusului, de la închiderea granițelor la interzicerea zborurilor, se ridică mai multe întrebări: ce se întâmplă cu contractele aflate în derulare? Cine suportă riscul contractual? Poate fi epidemia de coronavirus motiv de forță majoră?

Un număr mare de persoane, atât fizice cât și juridice, ar putea fi afectat contractual de declanșarea unei stări de urgență, iar problema exonerării de răspundere va fi ridicată mult mai des în următoarea perioadă având în vedere aplicabilitatea largă a acestora asupra multor tipuri de contracte. În contextul contractelor de turism de exemplu, agentul este obligat să despăgubească călătorii, contractele de transport ar avea de suferit de pe urma interzicerii intrării sau părăsirii anumitor zone, la fel și contractele de furnizare sau contractele de antrepriză. De asemenea, contractele de muncă vor ridica probleme serioase ca urmare a închiderii restaurantelor și a localurilor publice, iar acestea sunt doar câteva dintre exemple.

În primul rând, este important de știut că între părți, contractul civil are valoare de lege. Cu alte cuvinte, persoanele care au semnat un contract sunt obligate să îl execute. Cu toate acestea, există două cauze exoneratoare de obligații care prezintă un interes sporit în această perioadă: cazul fortuit și forța majoră. Atât timp cât debitorul, persoana care s-a obligat într-un contract, demonstrează că nu și-a putut realiza respectiva obligație din motive imprevizibile care nu țin de el, acesta poate să invoce cazul fortuit sau forța majoră, astfel fiind înlăturată răspunderea. Este totuși de menționat că părțile pot să convină prin contract ca și în caz de forță majoră sau caz fortuit, debitorul este încă ținut să își îndeplinească obligația. În eventualitatea unei astfel de situații, debitorul nu mai este exonerat de executarea obligației în cazul apariției unei situații imprevizibile, întrucât prevederile contractului au întâietate.

Dar ce este forța majoră și cazul fortuit?

Conform art. 1351 alin. (2) Cod Civil, „Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.” Aceste situații includ de
obicei, războaie, revoluții, lovituri de stat sau calamități naturale, evenimente de o natură independentă de voința omului și cu efecte devastatoare, având un caracter extraordinar. Dacă această epidemie reprezintă un caz de forță majoră, rămâne de văzut, întrucât evaluarea situației se face de la caz la caz.

Forţa majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv, chiar absolut. Imposibilitatea prevederii unui eveniment se apreciază luând ca etalon prudența și grija unei persoane experte. Astfel, dacă un om obișnuit nu ar fi putut să prevadă un eveniment, nu înseamnă că poate fi invocată forța majoră. Este de înțeles că raportarea imprevizibilității se face în mod auster la o persoană expertă, astfel încât absolut nimeni nu ar fi putut să prevadă situația. Acest caracter imprevizibil absolut este și motivul pentru care puține situații îndeplinesc condițiile forței majore.

Deducem astfel că existența stării de pandemie nu este suficientă pentru a se putea invoca forța majoră într-un contract, fiind absolut necesar a demonstra că neexecutarea obligației este externă, invincibilă, inevitabilă și că provine dintr-un eveniment pe care nimeni nu l-ar fi putut prevedea.  Astfel, în cadrul contractelor încheiate înainte de existența epidemiei și aflate în derulare la momentul actual, se poate invoca forța majoră numai după stabilirea circumstanțelor concrete bazate pe un caracter invincibil și inevitabil și numai cât timp poate fi reținută legătura de cauzalitate dintre eveniment și neexcutare. Cu privire la contractele încheiate odată cu existența și cunoașterea riscurilor pandemiei, soluția este una simplă, și anume, introducerea clauzei de forță majoră unde să se stipuleze expres și concis felul în care aceasta funcționează și asupra căror situații se poate întinde.

Astfel, ca și un răspuns la întrebarea principală, contextul actual de pandemie de COVID-19 poate duce la exonerarea răspunderii contractuale pe motivul forței majore, însă fiecare caz trebuie analizat de către părți sau de către o Instanță în mod individual pentru a putea stabili dacă sunt îndeplinite condițile forței majore și dacă există un raport de cauzalitate. Simpla stare de pandemie nu reprezintă în sine un motiv de forță majoră, ci trebuie demonstrat specific fiecărui caz efectul situației asupra executării contractului.

În schimb, cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Spre deosebire de forța majoră, cazul fortuit are în vedere îndeplinirea a mai puține condiții, respectiv imprevizibilitatea și imposibilitate impiedicării evenimentului. Deși se mențin aceste condiții la fel ca și în cazul forței majore, raportarea la acestea este una mai lejeră, nemaiexistând acel caracter absolut, acea imprevizibilitate care nu ar fi putut fi prevăzută de nimeni, ci raportarea se face în acest caz la omul obișnuit, cu diligențe medii.

Astfel, deși în unele cauze nu ar fi întrunite condițiile forței majore, s-ar putea, prin apreciere concretă la un caz specific să poată fi invocat cazul fortuit ca motiv de neexecutare, însă la fel ca în cazul forței majore, nu se poate aplica un model fix tuturor contractelor. În perioade de criză pline de incertitudini și situații imprevizibile care se schimbă drastic de la o zi la alta este important atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii să evalueze starea contractuală din perspectiva forței majore și în ce măsură ar fi aceasta aplicabilă pentru a putea atenua eventualele pierderi. Partea bună este că atât instituțiile statului, cât și comercianții înțeleg că aceasta este o perioadă de criză și se iau multiple măsuri menite să evite pierderile substanțiale, astfel existând deschidere din partea statului și a marilor companii spre adoptarea unor soluții care să permită acoperirea neexecutării contractuale prin permiterea executării în condiții speciale.

Contactează acum un avocat din Cluj de la Blaj Law!