Evaziunea fiscală

Ce înseamnă evaziune fiscală?

Evaziunea fiscală poate fi definită ca reprezentând „sustragerea prin orice mijloace, fie în întregime, fie doar în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către contribuabili.” Contribuabilii sunt persoane fizice sau juridice, respectiv orice entități fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe sau alte sume bugetului de stat.

Cu alte cuvinte, infracțiunea de evaziune fiscală se referă în general la  situațiile în care obligaţia de plată a impozitelor și a celorlalte contribuții este ascunsă sau ignorată, urmărindu-se astfel, evitarea cu rea-credință a plății acestor datorii, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

Evaziunea fiscală în Codul Penal

În principiu, infracțiunile sunt reglementate în partea specială a Codului Penal. Excepție de la această regulă fac însă, infracțiunile prevăzute în legi speciale a căror regim juridic îl regăsim în alte acte normative decât Codul penal.

Acesta este și cazul infracțiunii de evaziune fiscală care face parte din categoria infracțiunilor prevăzute în legi speciale, fiind reglementată de Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale care prevede în art. 9 următoarele:

„(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

1. a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
2. b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
3. c) evidentierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidentierea altor operaţiuni fictive;
4. d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
5. e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
6. f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
7. g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscală şi ale Codului de procedura penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.” 

După cum putem observa din parcurgerea articolului anterior menționat, infracțiunea de evaziune fiscală reunește în conținutul său mai multe modalități de comitere, cu conținut distinct, care constituie evaziune fiscală numai dacă sunt săvârșite în considerarea scopului special expres prevăzut, respectiv cel al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale față de stat. Prin urmare, infracțiunea de evaziune fiscală se comite cu intenție directă, ceea ce presupune că, persoana nu doar că prevede rezultatul  acțiunii sale, respectiv sustragerea de la plata contribuțiilor datorate bugetului de stat, dar și urmărește acest scop.

a) Ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile.

Din analiza conținutului art. 9 citat mai sus, putem observa că pentru a ne afla în prezența infracțiunii de evaziune fiscală avem nevoie de premisa existenței unui bun ori a unei surse taxabile sau impozabile care să facă obiectul ascunderii de către contribuabil.

Cu alte cuvinte, suntem în prezența infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii bunului sau a sursei impozabile sau taxabile atunci când o persoană fizică sau juridică desfăşoară o activitate care generează venituri şi, implicit obligaţii fiscale pe care însă nu o declară, cu scopul de a evita plata sumelor datorate bugetului de stat.

Cu privire la calitatea subiectului activ, în această modalitate de comitere, infracțiunea de evaziune fiscală are subiect activ general, astfel putând fi săvârșită de orice persoană fizică sau juridică, fără a fi nevoie de o calitate specială. De asemenea, sub aspectul laturii obiective, această infracțiune poate fi comisă atât prin acțiune (ascunderea efectivă), cât și prin omisiune (nedeclarare).

b) Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

La fel ca și în cazul infracțiunii analizate anterior, și în această modalitate de comitere a infracțiunii de evaziune fiscală este necesară existența unei situații premise, respectiv existența unui operator economic, înregistrat conform prevederilor legale, care desfășoară activități specifice, având obligația de a evidenția în documentele contabile veniturile și cheltuielile generate de aceste operațiuni.

Astfel, în acest context, neînregistrarea cu rea-credință a acestor operațiuni în evidențele contabile sau în alte documente legale, va întruni condițiile infracțiunii evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b).

Sub aspectul laturii obiective, astfel cum deducem și din titlu, această infracțiune poate fi săvârșită numai prin omisiune.

În ceea ce privește subiectul activ, spre deosebire de lit. a), unde nu este cerută o anume calitate, în cazul dat, subiectul activ este circumstanțiat, în sensul că este necesar ca cel care săvârșește infracțiunea să fie un operator economic sau o altă persoană în privința căreia să existe obligația de evidențiere în actele contabile a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate.

c) Evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Prin noțiunea de evidențiere în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, se face referire la întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care fie nu au existat, fie au fost mai reduse decât cele consemnate efectiv în documentele justificative.

Referitor la noțiunea de operațiune fictivă, aceasta este definită de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea infracțiunii de evaziune fiscală ca reprezentând „disimularea realităţii prin crearea aparenței existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.„ Astfel, operațiunile fictive sunt consemnări sau mențiuni scriptice din cuprinsul unor evidențe contabile prevăzute de lege, făcute cu privire la tranzacții care nu corespund realității. În ceea e privește subiectul activ, observăm că și în acest caz, vorbim de o circumstanțiere a subiectului activ, respectiv de necesitatea ca în sarcina persoanei care săvârșește infracțiunea să existe obligația de a ține evidențe contabile.

d) Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor.

 În cazul acestei incriminări, observăm că există 3 modalități alternative de comitere, respectiv alterarea, distrugerea sau ascunderea. Alterarea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale ori a altor mijloace de stocare a datelor se referă la modificarea conținutului acestora, în timp ce distrugerea se referă la desființarea acestora. În fine, ascunderea constă în tăinuirea  de documente,  date  sau  suporturi astfel încât să nu poată fi descoperite de organele abilitate în acest scop.

Din perspectiva subiectului activ, observăm că în acest caz infracțiunea de evaziune fiscală poate fi săvârșită de orice persoană, fără a fi impusă vreo calitate specială, astfel că subiectul activ este general.

e) Executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.

Noţiunea de evidenţă contabilă presupune ținerea în paralel de către un operator economic a două seturi de evidențe contabile, respectiv una oficială, aparentă și necorespunzătoare realității, și alta reală cu privire la aceleași bunuri și servicii cu scopul de a se sustrage de la plata contribuțiilor către stat.

În ceea ce privește modalitatea executării acestor evidențe contabile duble, nu este necesar ca ele să fie ţinute în același mod, respectiv una poate fi în format scris, iar cealaltă în format electronic, ceea ce contează este ca ambele să poată fi utilizate în contextul unui eventual control fiscal.

Referitor la calitatea subiectului activ, observăm că în acest caz se impune ca autorul infracțiunii să fie un operator economic, sau o altă persoană care are obligația de a executa evidențe contabile, iar sub aspectul laturii obiective, putem observa că în această modalitate de comitere, infracțiunea de evaziune fiscală este comisivă, adică se poate comite numai printr-o acțiune.

f) Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Pentru a fi întrunit conținutul acestei infracțiuni, trebuie să existe în primul rând o acțiune sau o inacțiune din partea operatorului economic în sensul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Sustragerea poate avea loc prin mai multe modalități, respectiv prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare.

Prin urmare, infracțiunea există atunci când organul fiscal este împiedicat să realizeze verificările necesare deoarece nu are acces la documentele contabile ale societății din cauza acțiunilor/inacțiunilor operatorului economic, fiind astfel îndeplinită condiția sustragerii de la controlul fiscal. Și în acest caz subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală este calificat, în sensul că trebuie să fie vorba despre un operator economic care obligația de declarare a sediului si a altor date și de a se supune controlului organelor fiscale.

g) Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscală şi ale Codului de procedura penală.

Pentru a ne afla în prezența acestei infracțiuni este necesar, ca situație premisă să fi fost instituit un sechestru asigurător legal, fie de către organele fiscale, fie de către organele de urmărire penală, pentru a se garanta îndeplinirea obligațiilor fiscale.

După cum putem observa, și în acest caz există mai multe variante alternative de comitere a infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor aflate sub sechestru, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. În această modalitate de comitere infracțiunea de evaziune fiscală se poate comite de către orice persoană, nefiind necesară o anumită calitate specială, prin urmare subiectul activ este general în acest caz.

În ceea ce privește sancțiunea aplicabilă infracțiunii de evaziune fiscală, în forma de bază aceasta se pedepsește cu închisoarea de la de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, astfel cum reiese din alin. (1) al art.9., anterior citat.

Însă, observăm că prin ultimele două alineate ale acestui articol au fost instituite două cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în unele circumstanțe, pedeapsa pentru infracțiunea de evaziune fiscală poate fi mai mare decât cea prevăzută la primul alineat.

Așadar, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai  mare  de  100.000  euro,  în  echivalentul  monedei  naționale,  limita  minimă  a  pedepsei prevăzute  de  lege  şi  limita  maximă  a  acesteia  se  majorează  cu  5  ani, iar dacă prejudiciul produs depășește suma de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Cauze de nepedepsire

În Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 există un capitol intitulat Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor.

Prin aplicarea unor cauze de nepedepsire, se înlătură însăși incidența pedepsei, lucru care poate fi dedus inclusiv din denumirea acestora, fără însă a se înlătura caracterul penal al faptei. În contextul cauzelor de reducere a pedepsei, pedeapsa nu este înlăturată, aceasta se aplică, dar în limite mai reduse.

Astfel, conform art. 10 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005:

(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Așadar, putem observa că articolul citat prevede două cauze de atenuare a pedepsei, respectiv reducerea la jumătate a limitelor închisorii și înlocuirea acesteia cu o pedeapsa mai ușoară a amenzii și o singură cauză de nepedepsire, respectiv aplicarea unei sancțiuni administrative în locul unei pedepse, care este incidentă în cazul infracțiunii de evaziune fiscală numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții :

• în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat ;
• valoarea prejudiciului nu depășește 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

 

Evaziunea fiscală nu este doar ilegală, ci și riscantă. Consecințele pot varia de la amenzi până la timp în închisoare. Dacă aveți nelămuriri despre obligațiile fiscale, nu rămâneți în incertitudine, contactați echipa de avocați Blaj Law!