Guvernul completează cadrul legislativ electoral pentru alegerile din toamnă

Blog

În ședința care a avut loc în 25 iulie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024. Actul normativ stabilește anumite măsuri care vor completa cadrul juridic existent pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și parlamentare programate la finele anului 2024.

Actul normativ a fost adoptat în contextul retragerii a 3.332 de experți electorali, urmărind prevenirea potențialelor obstacole instituționale și administrative în procesul electoral.

Conform noilor prevederi, secțiile de votare vor fi comune pentru ambele scrutine, cu posibilitatea modificării, în cazuri bine justificate, a locațiilor între tururi, cu condiția informării alegătorilor cu minimum 3 zile înainte. Ordonanța desemnează instituțiile responsabile de asigurarea logisticii electorale și stabilește cuantumul indemnizațiilor pentru personalul implicat.

vot

Instituțiile nominalizate în cuprinsul actului normativ sunt Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Național de Statistică, Serviciul de Telecomunicații Speciale, instituțiile prefectului, autoritățile administrației publice locale și organismele electorale.

În privința votului prin corespondență, actul normativ menționează că Autoritatea Electorală Permanentă va notifica electronic alegătorii despre recepționarea sau nerecepționarea documentelor de vot. În cazul nerecepționării, votanții își pot exercita dreptul la vot în secțiile fizice.

Ordonanța prevede responsabilitățile primăriilor și consiliilor județene în asigurarea transportului și depozitării materialelor electorale. De asemenea, se prevede organizarea de spații adecvate pentru staționarea personalului electoral și a forțelor de ordine în proximitatea birourilor electorale.

Noua ordonanță stabilește termenele pentru încetarea activității diverselor structuri electorale. Pentru alegerile prezidențiale, birourile electorale județene, ale sectoarelor Bucureștiului și cel pentru secțiile din străinătate își vor încheia activitatea până la 13 decembrie 2024. 

În cazul alegerilor parlamentare, birourile de circumscripție, cele pentru votul prin corespondență și oficiile electorale vor funcționa până la 9 decembrie 2024. Biroul Electoral Central poate aproba prelungiri motivate cu o zi.

Actul normativ clarifică și procedura de validare a plicurilor pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare, care vor conține buletine atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.