Măsuri asigurătorii – Sechestru asigurător

Blog

Măsuri asigurătorii

Măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale, care prezintă un caracter pronunțat de constrângere, prin care se urmărește indisponibilizarea anumitor bunuri mobile sau imobile, în scopul evitării distrugerii, ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a acestor bunuri. Măsurile asigurătorii au un caracter real, pentru că acestea vizează bunurile unei persoane, și nu persoanele în sine. Codul de procedură civilă prevede 3 tipuri de măsuri asigurătorii, și anume: sechestrul asigurător, poprirea asiguratorie, precum și sechestrul judiciar, în timp ce, Codul de procedură penală prevede următoarele măsuri asigurătorii: sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară și poprirea.

Din prevederile art. 249 alin. (2) și (3) Cod procedură penală rezultă faptul că, măsurile asigurătorii acordate în vederea garantării executării pedepsei amenzii vor putea fi luate doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, în timp ce măsurile asigurătorii acordate în vederea confiscării speciale ori a confiscării extinse vor putea fi luate atât asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, după caz, cât și asupra bunurilor aflate în posesia unor terțe persoane.

Consecința practică a luării unei măsuri asigurătorii o reprezintă faptul că, persoana împotriva căreia s-a luat o astfel de măsură nu va putea înstrăina bunurile supuse acesteia, până în momentul în care organele judiciare vor putea să pună în executare pedeapsa pecuniară la care a fost obligat inculpatul, iar partea civilă își va putea recupera creanța născută prin hotărârea de condamnare.

Sechestrul asigurător penal și sechestrul asigurător civil

Potrivit art. 952 din Codul de procedură civilă, sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului, care se află în posesia acestuia ori în posesia unui terț, în scopul valorificării lor într-o perioadă ulterioară, mai precis în momentul în care creditorul va obține un titlu executoriu.

Legiuitorul a pus la dispoziția părților mijloace prin care să poată fi asigurată acțiunea civilă și în procesul penal, diferența față de procesul civil constând în aceea că măsurile asigurătorii instituite pot fi luate și în favoarea statului, nu doar în favoarea părții civile. Scopul luării măsurii sechestrului asigurător în procesul penal este acela de a preveni distrugerea, ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor.

sechestru asigurator

Condițiile acordării sechestrului asigurător

Pentru a putea fi acordată măsura sechestrului asigurător, atât Codul de procedură civilă cât și Codul de procedură penală prevăd câteva condiții care trebuie îndeplinite.

Din prevederile art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă se desprind următoarele condiții:

  • creditorul să nu aibă un titlu executoriu;
  • creanța creditorului să fie constatată în scris și să fie eligibilă;
  • creditorul să dovedească faptul că a intentat o cerere de chemare în judecată.

Cu toate acestea, alin. (2) al aceluiași articol menționat anterior prevede faptul că, deși creditorul nu are constatată o creanță în scris, dacă acesta dovedește faptul că a intentat o cerere de chemare în judecată și a depus, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată, va putea solicita înființarea unui sechestru asigurător.

Condițiile de luare a măsurilor asigurătorii în procesul penal, în cazul nostru, a măsurii sechestrului asigurător, se regăsesc în prevederile art. 249 Cod procedură penală. În procesul penal, măsura sechestrului asigurător poate fi luată atât de procuror, cât și de judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, în funcție de faza procesuală în care ne aflăm. De asemenea, legea prevede faptul că această măsură va putea fi luată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea acestor bunuri de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Prin urmare, se poate desprinde din aceste prevederi ideea că, pentru a putea lua măsura sechestrului asigurător, avem nevoie ca măcar să existe o suspiciune cu privire la faptul că acele bunuri ar urma să fie ascunse, distruse, înstrăinate ori sustrase de la urmărire.

Art. 249 alin. (5) Cod procedură penală reglementează și faptul că în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, măsurile asigurătorii vor putea fi luate până la concurența valorii probabile a acestora.

Contestația măsurii sechestrului asigurător penal

În cazul instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului, calea de atac disponibilă este cea a contestației, fiind prevăzută, în mod expres, de art. 250 și 2501 Cod procedură civilă.

În situația în care se va contesta o măsură asiguratorie a sechestrului dispusă de procuror ori contestația va viza modul de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului asigurător, titularii acestei căi de atac vor putea fi suspectul, inculpatul sau orice altă persoană interesată, iar termenul în care aceasta va putea fi făcută este de 3 zile de la comunicarea ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia. Din lecturarea art. 250 alin. (1) Cod procedură penală, observăm faptul că se va putea face contestație numai împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror ori împotriva modului de aducere la îndeplinire a acesteia, prin urmare, contestația nu va putea viza o măsură asiguratorie propusă de partea civilă și respinsă de procuror.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, pot face contestație procurorul, inculpatul sau orice altă persoană interesată, termenul fiind de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare, după caz.

Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, va putea recurge la calea de atac a contestației atât procurorul, cât și inculpatul, suspectul și persoanele interesate, termenul fiind tot de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

În niciunul dintre cazurile prezentate mai sus, contestația nu va suspenda executarea măsurii pronunțate în cauză.

Ridicarea sechestrului asigurător

Instituția ridicării sechestrului asigurător în procesul penal este reglementată de art. 250, 2501 și 250Cod procedură penală. Din coroborarea acestor texte, putem observa două cazuri în care se poate dispune ridicarea unei măsuri asigurătorii.

În primul caz, ridicarea sechestrului asigurător poate fi dispusă în tot cursul procesului penal de către procuror, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, după caz, în timpul verificărilor periodice efectuate, care nu pot depăși termenul de 6 luni în cursul urmăririi penale sau un an în cursul judecății. În timpul verificărilor, organele judiciare trebuie să verifice dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii sechestrului asigurător și în măsura în care se ajunge la concluzia că aceste temeiuri au dispărut, organele judiciare vor dispune ridicarea măsurii de sechestru asigurător.

În cel de-al doilea caz, ridicarea sechestrului asigurător poate fi dispusă și pe calea contestației măsurilor asigurătorii. Și în acest caz, organele judiciare sesizate au obligația de a verifica dacă există temeiurile care au stat la baza dispunerii măsurii de sechestru asigurător, iar în cazul în care constată faptul că aceste temeiuri nu sunt întemeiate, va dispune ridicarea măsurii de sechestru asigurător.

Ridicarea sechestrului asigurător în procesul civil este reglementată de art. 957 Cod procedură civilă, prin care se instituie tot două cazuri în care măsura de sechestru asigurător va putea fi ridicată.

Un prim caz îl reprezintă situația în care instanța va putea ridica măsura de sechestru asigurător la cererea debitorului, cu condiția ca acesta din urmă să dea o garanție îndestulătoare. De asemenea, instanța va putea ridica măsura, tot la cererea debitorului, în situația în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată printr-o hotărâre judecătorească definitivă ori s-a renunțat la judecarea cererii de către persoana care a introdus-o.

Concluzia care se desprinde din evidențierea cazurilor de ridicare a măsurii sechestrului asigurător este aceea că, în timp ce în procesul penal, organele judiciare verifică constant necesitatea menținerii măsurii, iar în cazul în care ajung la concluzia că această măsură nu mai este necesară, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, trebuie să dispună ridicarea măsurii, în procesul civil, instanța va trebui sesizată de către debitor cu o cerere în acest sens, având libertatea de a aprecia dacă în cauza dedusă judecății se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător.

Avocații echipei Blaj Law din Cluj-Napoca vă pot oferi consultanță și reprezentare juridică.