Neplata impozitelor și a contribuțiilor – din nou infracțiune

Ce se întâmplă dacă nu plătești contribuțiile la stat?

Din 1 martie 2022, neplata către stat a impozitelor și a contribuțiilor reținute la sursă poate fi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Începând cu data de 1 martie 2022, o veche infracțiune dezincriminată a revenit în sfera penală, fiind reincriminată prin OUG nr. 130/2021. În decembrie 2021, Guvernul României a decis reincriminarea infracțiunii ce privește reținerea sau încasarea și neplata impozitului și a contribuțiilor cu reținere la sursă către stat. În principal, infracțiunea reincriminată are impact asupra angajatorilor români, care vor putea fi trași la răspundere penală în măsura în care nu achită la stat impozitele și contribuțiile pentru angajații lor, însă sunt vizate și alte categorii de contribuabili.

Prin OUG nr. 130/2021 se modifică Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel:

„Art. 6 ind. 1 din Legea nr. 241/2005:

(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.

(2) Prevederea de la alin. (1) intră în vigoare la data de 1 martie 2022.”

Impozitele cuprinse în anexa la lege și vizate de infracțiune sunt următoarele:

1. Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română;

2. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă;

3. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;

4. Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor;

5. Impozitul pe veniturile din arendă;

6. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;

7. Impozitul pe veniturile impozabile obţinute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii;

8. Impozit pe veniturile sub formă de dividende;

9. Impozitul pe veniturile din pensii;

10. Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

11. Impozitul pe veniturile din alte surse;

12. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică sau entitate – asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare;

15. Contribuţia de asigurări sociale;

16. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate;

17. Impozitul cu reţinere la sursă pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;

18. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

19. Contribuţia la Fondul pentru mediu.

Enumerarea impozitelor și a contribuțiilor vizate de legiuitor reprezintă o schimbare față de varianta anterioară a incriminării, care nu făcea o astfel de trimitere și nu indica în mod concret care sunt impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă la care face referire, acesta fiind motivul pentru care CCR a considerat în 2015 că norma nu este accesibilă și previzibilă. Prin Decizia CCR nr. 363/2015, Curtea a reținut că „nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate.”

Cu privire la reincriminarea acestei infracțiuni au fost aduse diverse critici în mediul de afaceri, referitoare la faptul că sancționarea pe cale penală nu ar avea un efect disuasiv efectiv în combaterea evaziunii fiscale, fiind mai potrivită aplicarea în mod progresiv a unor sancțiuni de altă natură, iar abia în final sancționarea pe cale penală.

Alte critici vizează, în mod just, faptul că infracțiunea a fost reincriminată printr-o ordonanță de urgență, nefiind justificată urgența, având în vedere că au trecut mai bine de 6 ani de când fapta inițială a fost dezincriminată prin Decizia CCR nr. 363/2015. În nota de fundamentare, Guvernul justifică necesitatea reincriminării faptei la acest moment prin faptul că trebuie protejat bugetul de stat, dar și persoanele cărora li se rețin impozite cu diverse destinații, dar nu sunt de fapt virate bugetului de stat, „situaţie în care nu îşi vor putea dovedi și solicita diferite drepturi de care se leagă plata acestor impozite şi contribuţii, în practică întâlnindu-se cazuri în care, spre exemplu cu ocazia pensionării, unele persoane aflate în această situaţie constată că le-a fost stabilită o pensie mai mică decât cea cuvenită, ca urmare a neplăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale, la stabilirea stagiului de cotizare nefiindu-le luate în calcul anumite perioade sau anumite venituri pentru care nu s-au plătit contribuţiile, situaţii care, de cele mai multe ori, se soluţionează în instanţă.”

În final, este important de menționat că infracțiunea se comite cu intenție și presupune ca impozitele sau contribuțiile să fie încasate sau reținute, dar să nu fie virate la bugetul de stat de către cel care are această obligație. Cu titlu de exemplu, arătăm că în situația în care angajatorul reține sumele de bani din salariul brut al angajaților, datorate cu titlu de impozit sau contribuții de asigurări sociale sau de sănătate, însă nu le achită la bugetul de stat, cu depășirea termenului de scadență cu 60 de zile, va putea fi tras la răspundere penală.

Menționăm că vor opera cauzele de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de Legea nr. 241/2005, astfel:

• dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, se poate aplica pedeapsa cu amendă;
• dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, se aplică pedeapsa cu amenda;
• dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, iar acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte.

Dacă ai nevoie de un avocat în Cluj, contactează-ne!