Ordonanța președințială – Sfatul avocatului

Ce înseamnă ordonanța președințială?
Plasată în Cartea a VI-a din Cod Procedură Civilă intitulată „Proceduri speciale,” ordonanța președințială precum reiese din art. 996 alin. (1) Cod Procedură Civilă, reprezintă acea procedură specială prin care, în cazuri grabnice, instanța poate să dispună măsuri provizorii în favoarea reclamantului cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
Codul Civil reglementează, în mod expres, incidența ordonanței președințiale:
- În materie succesorală, prin 1113 alin. (1) Cod Civil: „Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.”
- Cu privire la pactul de opțiune, prin aplicarea 1278 alin. (2) Cod Civil: Dacă părțile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanță prin ordonanță președințială, cu citarea părților.”
- În materia gestiunii de afaceri, în temeiul 1337 alin. (4) Cod Civil: „În vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a cere instanței, în urma unei expertize, dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanța președințială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în condițiile legii.”
- Raportat la împrumutul de consumație, prin 2162 alin. (3) Cod Civil: „ Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială.”
- În materia fideiusiunii, în baza 2287 Cod Civil: „Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanției oferite în locul fideiusiunii sunt soluționate de instanță, pe cale de ordonanță președințială.”
Discută cu un avocat Cluj chiar astăzi.
Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.
Emiterea unei ordonanțe președințiale nu depinde de existența unui proces pe rol, astfel, aceasta poate fi dispusă chiar dacă nu există o acțiune de fond introdusă anterior. Acest aspect prezintă relevanță și la nivelul competenței, astfel în cazul în care există un proces pendinte, ordonanța președințială se va introduce la instanța sesizată în vederea soluționării acestuia, în caz contrar, în conformitate cu art. 998 Cod Procedură Civilă: „Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.”, mai exact, cu respectarea regulilor de competență generală, materială și teritorială.
Ordonanța președințială – condiții
Pe lângă condițiile generale pe care orice cerere de chemare în judecată trebuie să le îndeplinească, precum și a aparenței de drept, pentru a fi admisibilă, ordonanța președințială trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ a următoarele condiții speciale:
- Urgența – preîntâmpinarea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere prin măsura solicitată;
- În anumite materii, chiar legea prezumă urgența dispunerii unor măsuri provizorii, sens în care amintim, cu titlu de exemplu:
- În materia cauzelor de familie prin art. 920 Cod Procedură Civilă: „ Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.”
- În materia suspendării provizorii a executării provizorii prin art. 450 alin. (5) Cod Procedură Civilă: „Până la soluționarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată provizoriu, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. (4).”
- În anumite materii, chiar legea prezumă urgența dispunerii unor măsuri provizorii, sens în care amintim, cu titlu de exemplu:
Suplimentar, din caracterul urgent al acestei proceduri, derivă și următoarele consecințe practice, reglementate de dispozițiile art. 999 Cod Procedură Civilă: „(1) În vederea judecării cererii, părţile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele care o însoţesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.
(2) Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor. În caz de urgenţă deosebită, ordonanţa va putea fi dată chiar în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor.
(3) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.
(4) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.”
- Caracterul provizoriu al măsurii – instituie regula conform căreia, pe calea ordonanței președințiale, nu se pot dispune măsuri definitive;
- Neprejudecarea fondului – măsura nu poate să reprezinte o rezolvare în fond a litigiului dintre părți.
Ordonanța președințială Cod Procedură Civilă
Procedura de ordonanță președințială oferă anumite beneficii evidente, cum ar fi, timpul scurt de soluționare, dar și costurile reduse, așa cum reiese din art. 6 alin. (4) din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: „(4) Cererile formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, când sunt neevaluabile în bani, se taxează cu 20 lei. Când cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială este evaluabilă în bani, aceasta se taxează cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, dacă valoarea ei depăşeşte 2.000 lei”.
Totuși, legiutorul oferă posibilitatea ca reclamantul să solicite instanței de judecată, ca ordonanța președințială să fie transformată într-o cerere de drept comun, până la închiderea dezbaterilor în primă instanță, caz în care, pârâtul va fi încunoștințat și citat în mod expres cu această mențiune prin aplicarea art. 1001 Cod Procedură Civilă.
În final, arătăm că, inclusiv în judecata din fața organelor control judiciar, se realizează de urgență și cu precădere, iar în conformitate cu art. 1000 alin. (1) Cod Procedură Civilă: „(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.”