Partajul – tot ce trebuie să știi

Blog

De obicei, când vine vorba de partaj, această noțiune este asimilată cu situația împărțirii bunurilor între soţi la divorţ. Deşi este adevărat şi, probabil, aceasta este cea mai frecventă situaţie în care se recurge la realizarea partajului, reţinem că acesta este o operaţiune juridică aplicabilă ori de câte ori se urmărește împărțirea bunurilor care fac parte dintr-o masă care aparţine în comun mai multor coproprietari (fie ei soţi sau nu), având ca finalitate dobândirea de drepturi exclusive asupra anumitor bunuri din masa respectiva, de către fiecare dintre coproprietari. Cazurile de coproprietate apar cel mai des ca rezultat al moştenirilor şi la divorţul soţilor. Coproprietatea poate fi şi rezultatul unui act juridic încheiat în sensul achiziţiei unui bun de către mai multe persoane, precum şi al coposesiunii.

Tipuri de partaj la divorţ

În contextul desfacerii căsătoriei, partajul se poate face și odată cu divorţul, însă cele două sunt proceduri diferite, care nu sunt obligatoriu de urmat în mod concomitent. În funcţie de pretenţiile soţilor, partajul poate fi de două feluri: partaj voluntar şi partaj judiciar. Diferenţa dintre cele două este cadrul în care acesta se realizează, care este determinat după cum soţii se înţeleg sau nu cu privire atât la bunurile ce trebuie partajate, cât și la modalitatea de împărțire a acestora.

Partajul voluntar

Acest tip de partaj are loc în momentul în care părţile se înţeleg cu privire la bunurile pe care urmează să le primească fiecare. Ulterior, aceștia urmează să încheie în fața notarului public o convenţie de partaj prin care decid cui îi revine fiecare bun din masa comună a soţilor. Dreptul de proprietate exclusivă asupra bunurilor astfel împărțite se naşte la data prevăzută în convenţia de partaj, astfel că, în funcție de înțelegerea perfectată, bunurile comune devin bunuri proprii ale fiecărui soț.

Partajul voluntar se face nu numai cu privire la bunuri şi active, ci şi cu privire la datoriile născute pe perioada căsătoriei (spre exemplu, creditele bancare). Aşadar, cu titlu prealabil, în cursul procedurii de partaj, trebuie identificate şi evaluate toate activele și pasivele comune ale soților din timpul căsătoriei. Ulterior, soţii îşi pot negocia pretenţiile pentru a decide o împărțeală echitabilă a bunurilor, urmând să perfecteze formă finală a înțelegerii lor, în fața unui notar.

Avantajele acestui tip de partaj sunt multe. În primul rând, pentru că nu se apelează la instanța de judecată, atât costurile, cât şi timpul acordat acestei operațiuni sunt mult mai reduse. În al doilea rând, soții pot decide după cum doresc împărțeala bunurilor, astfel că aceștia au o mult mai mare libertate de decizie și mai mult control asupra a ce urmează să primească fiecare. De asemenea, într-un astfel de caz, șansele ca ambii soți să fie mulțumiți sunt foarte ridicate, dat fiind faptul că modul de realizare a partajului este rezultatul înțelegerii lor.

Partajul judiciar

Există și situații în care soții nu se înțeleg cu privire la împărțeala bunurilor, caz în care vor apela la instanța de judecată pentru a efectua partajul. Spre deosebire de partajul voluntar, partajul realizat pe cale judiciară presupune o procedura mai îndelungată, mai complexă și mai costisitoare.

În măsura în care soții nu se înțeleg, unul dintre aceștia va depune o cerere de chemare în judecată a celuilalt soț, în cuprinsul căreia este necesar să se menționeze bunurile cu privire la care se solicită partajul, valoarea estimativă a acestora, locul în care ele se află și modalitatea propusă pentru împărțirea lor. Alături de această cerere, mai trebuie depuse actele de proprietate asupra bunurilor în discuţie, dovada achitării taxei de timbru, precum şi orice dovezi din care să reiasă pretenţiile soţilor.

Pe parcursul procesului, judecătorul îi va îndemna pe soţi să ajungă la un consens. În măsura în care acest lucru se întâmplă, judecătorul va împărţi bunurile conform dorinţei comune a soţilor exprimate în timpul procesului. Acest acord poate avea loc cu privire la toate bunurile supuse partajului, caz în care hotărârea definitivă va fi conformă cu acesta. Dacă soţii se înţeleg cu privire doar la o parte din bunuri, judecătorul va hotărî conform dorinţei lor în ceea ce priveşte bunurile respective, iar apoi procesul va continua pentru a se stabili şi împărţeala celorlalte bunuri rămase.

Discută cu un avocat din Cluj chiar astăzi.

Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

Discută cu un avocat

Pentru bunurile cu privire la care soții nu se înţeleg, judecătorul va ţine cont, pe baza dovezilor, de contribuția fiecăruia la achiziționarea bunurilor, cât și de prezumțiile legale instituite de lege. În acest fel, se vor stabili cotele-părţi la care este îndreptăţit fiecare. Odată stabilite aceste cote şi tinând cont de ele, judecătorul va face împărţeala propriu-zisă, având totodată în vedere şi natura bunului, eventualele reparaţii sau îmbunătăţiri pe care soţii le-au adus bunurilor, domiciliul şi ocupaţia soţilor, precum şi alte asemenea criterii.

Trebuie avut în vedere că anumite bunuri nu pot fi împărţite în natură conform unor cote-părţi (spre exemplu, un apartament). În acest caz, se poate stabili ca bunul să revină în proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi, cu obligaţia ca cel căruia îi revine bunul să plătească celuilalt o sultă într-un cuantum stabilit de judecător. Dacă această soluţie nu este pe agreată de soţi, judecătorul poate dispune vânzarea respectivului bun şi împărţirea preţului între cei doi soţi conform cotelor-părţi ce îi revin fiecăruia. Această vânzare se va face la licitaţie publică de către executorul judecătoresc.

Partajul în timpul căsătoriei

Există situaţii în care soţii vor să îşi partajeze bunurile, fără să divorţeze. Procedura partajului în aceste situaţii se derulează conform celei deja prezentate, însă cu anumite particularităţi. Aşadar, şi acesta poate fi făcut pe cale amiabilă sau judiciară, după cum soţii se înţeleg sau nu. Partajul se poate face cu privire la toate bunurile sau doar pentru o parte din acestea.

De asemenea, partajul din timpul căsătoriei poate fi cerut nu numai de soţi, ci şi de creditorii personali ai unuia dintre aceştia. În măsura în care în care unul dintre soţi are datorii pe care nu le poate achita, creditorii acestuia pot cere partajul bunurilor comune pentru a-şi putea recupera creanţele. În cazul partajului voluntar, creditorii îşi dau acordul cu privire la modul de împărţire a bunurilor. În cazul partajului judiciar, aceştia pot interveni în proces pe cheltuiala lor în interes personal.

Important de menţionat este faptul că, dacă soţii doresc, aceștia îşi pot menţine regimul matrimonial. Asta înseamnă că bunurile cu privire la care s-a făcut partajul rămân bunuri proprii ale fiecăruia, dar bunurile dobândite după acest partaj, vor fi dobândite în masa comună a soţilor, fiind deci, bunuri comune. Cu alte cuvinte, în această situaţie, raporturile dintre soţi sunt aceleaşi, doar că bunurile (sau o parte din bunurile) dobândite până la momentul partajului vor deveni bunuri proprii, asemenea celor pe care soţii le-au donândit înainte de căsătorie.

Partajul succesoral

Partajul succesoral este operaţiunea juridică prin care se iese din starea de indiviziune existentă între moștenitorii aceluiași defunct. Aceasta este o formă a dreptului de proprietate comună în cadrul căreia mai mulţi titulari deţin prerogative asupra aceleaişi mase de bunuri. Aşadar, este dreptul de proprietate deţinut în comun de moştenitori asupra masei succesorale. Pentru ca fiecare moştenitor să dobândească dreptul exclusiv de proprietate asupra bunurilor ce i se cuvin este nevoie să se efectueze partajul. În cazul succesiunii vorbim de două tipuri de partaj: provizoriu şi definitiv.

Partajul provizoriu se referă la folosinţa bunurilor, nu la dreptul de proprietate asupra lor. Asemenea partajului dintre soţi, acesta poate fi făcut pe cale amiabilă sau în instanţă. Acesta se face în măsura în care niciunul dintre moştenitori nu cere ieşirea din indiviziune. Cum nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, dacă numai unul dintre coindivizari cere ieşirea din această stare, trebuie parcursă procedura partajului definitiv. Această formă de partaj se poate dovedi utilă în situaţia bunurilor comod partajabile în natură, însă ridică anumite dificultăţi în cazul circulaţiei bunurilor imobile, precum şi în situaţia succesiunilor succesive (când unul dintre moştenitori decedează).

Partajul definitiv este procedura prin care, conform cotelor-părţi ideale, se stabilesc drepturile exclusive ale moştenitorilor asupra bunurilor din masa succesorală. Aşadar, prin acesta se iese din starea de indiviziune. Partajul definitiv poate fi total sau parţial atât în raport de bunuri, cât şi în raport de persoane. Cu alte cuvinte, se poate cere partajul anumitor bunuri, pentru celelalte păstrându-se starea de indiviziune. La fel, anumiţi moştenitori pot cere împărţeala bunurilor lor, lăsându-i pe ceilalți să rămână în starea de indiviziune.

Cine poate cere partajul?

În primul rând, coindivizarii. Aceştia sunt moştenitorii legali şi legatarii universali sau cei cu titlu universal. Observăm astfel că în această categorie nu intră legatarii cu titlu particular, aceștia fiind cei cărora le-a fost „promis” un bun anume, concret determinat. Partea lor de mostenire nefiind socotită pe cote-părţi ideale, aceştia nu se află în stare de indiviziune, deci nu pot cere partajul.

În al doilea rând, mai pot cere ieşirea din indiviziune şi succesorii în drepturi ai coindivizarilor. Aceştia sunt cei la care se transferă dreptul asupra moştenirii fie printr-o cesiune de drepturi succesorale, fie prin deschiderea moştenirii coindivizarilor în cazul decesului unuia/unora dintre aceştia. Această din urmă situaţie se numeşte succesiune succesivă.

Mai pot cere partajul, de asemenea, şi creditorii coindivizarilor, precum şi cei ai defunctului. Ca în cazul partajului din timpul căsătoriei, aceştia sunt îndreptăţiţi să intervină pentru a-şi recupera creanţele.

Obiectul partajului

Partajul se face numai cu privire la bunurile asupra cărora au purtat drepturile reale ale defunctului (dreptul de proprietate şi superficia). Creanţele şi datoriile defunctului se împart în funcţie de partea ereditară a fiecăruia, astfel că ele nu intră în starea de indiviziune. În egală măsură, nu fac obiectul partajului nici bunurile care sunt transmise legatarilor cu titlu particular.

Mai pot face obiectul partajului şi anumite bunuri care nu au făcut parte iniţial din masa succesorală. Câteva exemple ar fi: sumele de bani obţinute din vânzarea unor bunuri care au făcut parte din masa succesorală, terenurile revenite în proprietatea defunctului prin Legea 18/1991, fructele naturale, industriale sau civile produse de bunurile din masa succesorală.

Taxele pentru partaj

În cazul partajului judiciar, taxele de timbru pentru acţiunile privind partajul se calculează conform articolului 5 din Ordonanţa de Urgenţă 80/2013:

„(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:

  1. a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii – 3% din valoarea acestora;
  2. b) stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
  3. c) creanţe pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanţelor a căror recunoaştere se solicită;
  4. d) cererea de raport – 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
  5. e) cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive – 3% din valoarea părţii de rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor;
  6. f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiaşi acţiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.”

În cazul partajului voluntar, taxele se stabilesc în funcţie de onorariul stabilit de notarul public. Aceste informaţii sunt făcute publice de către notari.