Prescripția Extinctivă – Aspecte Esențiale

Blog

Ce este prescripția extinctivă?

Dreptul material la acțiune, este definit de Codul Civil în cadrul art. 2.500 alin. (2): În sensul prezentului titlu, prin drept material la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.”

Trebuie menționat că, dreptul material la acțiune nu este nelimitat în timp, ci trebuie exercitat în termenul stabilit de lege, care, după cum vom vedea în cele ce urmează, poate să difere în funcție de specificul acțiunii exercitate, în acest sens, indicăm și alin. (1) al aceluiași text legal:„ Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Prin urmare, prescripția extinctivă desemnează stingerea dreptului material la acțiune, dacă persoana care justifică un interes, nu îl exercită în termenul prevăzut de lege și astfel, prin efectul prescripției, odată constatată, nu mai are posibilitatea de a-și valorifica drepturile subiective.

Conform art. 2.501 Cod Civil:„(1) Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. (2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sunt supuse prescripției extinctive și alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor”

Subliniem faptul că nu orice drept este prescriptibil, ci legea prevede în mod expres și anumite cazuri în care drepturile subiective sunt imprescriptibile sau chiar fără să fie declarate de lege astfel, prin natura sau obiectul lor, acestea nu pot fi limitate în timp. Conform art. 2.502 alin. (2) Cod Civil: „sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:

  1.       Acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel;
  2.       Acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept;
  3.       acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic;
  4.       acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția acceptării moștenirii în termenul prevăzut de lege. ”

Prescripția extinctivă termene

Codul civil stabilește în cadrul art. 2.517 termenul general de prescripție extinctivă, respectiv termenul de 3 ani. Astfel, în lipsa unor norme legale care să prevadă un alt termen de prescripție, va fi incident termenul general. Arătăm că în anumite materii vor fi aplicabile însă, cu prioritate, termenele de prescripție speciale, care pot fi mai îndelungate sau mai reduse decât termenul general, acestea fiind regăsite atât în Codul Civil, cât și în legi speciale.

Spre exemplu, conform art.  2.519 Cod Civil: „(1) Dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani. (2) De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acțiune privitor la plata remunerației cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.”

Mai mult, în cazul acțiunilor cu privire la drepturi reale, termenul de prescripție extinctivă este de 10 ani, dacă acestea nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse unui alt termen de prescripție.

Cine poate invoca prescripția extinctivă?

Preliminar, indicăm art. 2501 alin. (1) Cod Civil care prevede că:„ Prescripția nu operează de plin drept.” Astfel, pentru ca prescripția extinctivă să își producă efectele aceasta trebuie mai întâi invocată de către partea interesată, iar mai apoi aceasta va fi dispusă de către instanța de judecată, fără ca aceasta să o poată invoca din oficiu în cadrul procesului.

Astfel apare întrebarea, cine poate să invoce prescripția, răspunsul fiind cuprins în cadrul  art. 2.512 alin. (1) Cod Civil: „Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. ”Altfel spus, prescripția extinctivă poate fi invocată de către debitor sau alte persoane interesate, pe cale de excepție, cu mențiunea că aceasta poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Prescripția extinctivă în Vechiul Cod Civil

Precum am arătat anterior, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, instanța nu poate invoca din oficiu prescripția extinctivă, aceasta fiind principala diferență  față de vechea reglementare, respectiv art. 18 din Decretul nr. 167/1958 prin intermediul căruia, instanța sau organul arbitral erau obligate „din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.”

Prescripția extinctivă NCC

În lumina vechii reglementări, respectiv prin art. 1 din Decretul nr. 167/1958: „Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă., se interzicea ca părțile să încheie convenții sau să instituie clauze prin care să deroge de la dispozițiile care reglementează prescripția extinctivă, în caz contrar, acestea încadrându-se pe tărâmul nulității.

În prezent însă, de principiu, noua reglementare permite ca părțile să creeze convenții sau clauze derogatorii, aspect ce a creat pe plan practic o serie de beneficii pentru părți, atât pentru creditori, cât și pentru debitori, spre exemplu prin posibilitatea actuală de instituirea unor termene de prescripție extinctivă mai îndelungate sau mai reduse, fiind trasate totodată și limitele în care aceste modificări pot opera.

În primul rând, chiar dacă părțile au o oarecare libertate în ceea ce privește modificarea prescripției extinctive, acestea nu pot să declare fie direct, fie indirect, o acțiune imprescriptibilă ca fiind prescriptibilă și invers. Această interdicție este una firească, având în vedere că exercitarea anumitor drepturi nu poate fi limitată în timp, orice convenție sau clauză contrară fiind lovită de nulitate absolută.

Raportat la termenele de prescripție extinctivă, amintim art. 2.515 alin. (3) și alin (4) Cod Civil care statuează că: ”(3) Cu toate acestea, în limitele și condițiile prevăzute de lege, părțile care au capacitate deplină de exercițiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripție sau să modifice cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.

(4) Termenele de prescripție pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părților, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani, cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.”

De când începe să curgă prescripția extinctivă?

Discută cu un avocat din Cluj astăzi.

Află cum te putem ajuta. Trimite-ne câteva detalii despre cazul tău iar un reprezentant al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

Discută cu un avocat

Art. 2.523 Cod Civil instituie regula, potrivit căreia, prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În materia anulării actelor juridice pentru vicii de consimțământ, legea prevede că prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care a încetat violența sau a fost descoperit dolul. În cazul erorii sau chiar și a altor cazuri de anulare, prescripția extinctivă va curge din ziua în care cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau cel chemat de lege să îi încuviințeze sau să îi autorizeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea unui termen de 18 luni din ziua încheierii actului juridic.

O altă excepție este reprezentată de acțiunile având ca obiect răspunderea delictuală, astfel termenul de prescripție extinctivă curge de la data la care persoana prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, în mod cumulativ.

Prescripția extinctivă a dreptului de executare a creanțelor

În raporturile juridice obligaționale, conform art. 1.516 alin. (1) Cod Civil: „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.” Însă, este des întâlnită situația în care debitorul nu înțelege să își execute de bunăvoie obligațiile, de aceea, creditorul are posibilitatea de a se adresa organelor de jurisdicție și astfel, cu ajutorul forței publice să își protejeze drepturile subiective.

În materie contractuală, prescripția dreptului material la acțiune, în cazul obligațiilor de a da sau de a face, începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă. Dacă dreptul este însă afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului sau de la renunțarea la beneficiul termenului atunci când acesta este instituit exclusiv în favoarea creditorului. În prezența unei condiții suspensive, prescripția extinctivă va începe să curgă doar de la data când aceasta se îndeplinește.

 

Arătăm și art. 2.503 alin. 1 Cod Civil: „Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.”

 

În materia prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare prestație se va stinge printr-o prescripție deosebită, indiferent dacă debitorul execută una sau mai multe dintre prestațiile ulterioare, în afară de cazul în care prestațiile succesive, prin voința părților sau în temeiul legii, alcătuiesc un tot unitar. În acest sens, indicăm art. 2.526 Cod Civil:„ Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.”

Prescripția extinctivă exemple

În materia contractului de locațiune, în schimbul asigurării de către locator a folosinței unui bun, locatarul va plăti un preț, denumit chirie. În situația în care părțile convin că aceasta este datorată la un anumit interval de timp în mod succesiv, pentru fiecare tranșă reprezentând chiria, va curge un termen de prescripție extinctivă distinct, cumulul acestora neputând fi catalogat ca fiind o obligație unică din punctul de vedere al părților contractului.

 

În schimb, în cazul unui contract de antrepriză, prin care antreprenorul se obligă ca pe riscul său, să execute o lucrare, deși aceasta va fi realizată prin prestații succesive, termenul de prescripție extinctivă va curge de la data finalizării lucrării – de exemplu dacă aceasta nu este realizată în conformitate cu modalitatea indicată de către beneficiar – executarea fiecărei prestații privite izolat, neavând relevanță pentru beneficiar, ci lucrarea privită în finalitatea ei.