Prioritățile administrației vs. drepturile cetățenilor. Obligațiile privind drumurile locale și iluminatul public, confirmate de Tribunalul Cluj

Echipa Blaj Law a obținut o soluție de referință în materie de urbanism. Tribunalul Cluj a obligat, printr-o hotărâre recentă, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să adopte hotărâri pentru extinderea iluminatului public și reabilitarea unei străzi de pe raza Municipiului, iar pe Primarul Municipiului să le pună în aplicare, totul într-un termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Contextul din spatele hotărârii este unul familiar, un exemplu al decalajului dintre ritmul accelerat al dezvoltării imobiliare și lentoarea administrației publice locale.

În practica urbanistică a ultimilor ani, am văzut adesea cartiere întregi care apar pe hartă și devin populate, în timp ce multe dintre străzile pe care acestea se află rămân perioade îndelungate fără iluminat public, fără trotuare, asfalt sau condiții minime de siguranță pentru locatari.

Totuși, în virtutea normelor legale aplicabile, autorităților locale le revin o serie de obligații:

• În primul rând, în privința drumurilor de interes local, O.G. nr. 43/1997 prevede că acestea fac parte din proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale și sunt administrate de consiliul local. Art. 40 alin. (1) al aceluiași act normativ impune administratorului drumului obligația de a le menține „în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță”.
• În al doilea rând, Legea nr. 230/2006 privind serviciul de iluminat public prevede la art. 8 alin. (1) că „înființarea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea și exploatarea sistemelor de iluminat public intră în competența exclusivă a autorităților administrației publice locale”. 32 consacră, la rândul său, că „dreptul de acces la serviciul de iluminat public și de a beneficia de acesta este garantat” pentru toți membrii comunității locale, în mod nediscriminatoriu.

Aceste prevederi creează în sarcina consiliului local și a primarului obligații de rezultat: cetățenii au dreptul să beneficieze de drumuri locale sigure și de iluminat public funcțional, iar autoritățile trebuie să organizeze și să asigure efectiv aceste servicii.

În practică, însă, întârzierile în executarea obligațiilor pot fi observate la fiecare „colț de stradă”. În toate marile orașe, vedem cum planificarea teritoriului întârzie: avem PUG-uri depășite de realitatea demografică, proceduri de evaluare lungi, consultări publice pe etape, litigii colaterale. Aceasta este o realitate administrativă și nu o vină „per se”.

Este atributul autorităților publice să stabilească liste de priorități în realizarea proiectelor de interes local, acesta fiind o expresie a principiului oportunității administrative. Dreptul de apreciere administrativă nu este însă absolut, el trebuind să fie exercitat în limitele competenței legale și cu respectarea drepturilor cetățenilor. Altfel, ne situăm în sfera excesului de putere, definit de Legea nr. 554/2004 ca „exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Așadar, nu este acceptabil ca lentoarea administrației să devină pretext pentru a suspenda dreptul locatarilor la drumuri sigure și la un minim de confort urban. Drumurile locale trebuie menținute la un standard minim de siguranță și funcționalitate care include reabilitarea și întreținerea acestora, iar iluminatul public, ca serviciu comunitar de utilități, trebuie organizat, finanțat și furnizat efectiv.

Aici vedem linia de demarcație dintre oportunitatea administrativă, tradusă în libertatea de a stabili ordinea și ritmul investițiilor și refuzul nejustificat în soluționarea cererilor cetățenilor, adică neexecutarea, pe termen nerezonabil, a unor atribuții legale după ce acestea au fost solicitate în mod expres de către locatarii afectați.

Iar aici intervine, totodată, posibilitatea controlului judecătoresc. În timp ce instanța nu se poate substitui autorităților locale în alegerea momentului și a modalităților concrete de realizare a investițiilor, acestea fiind chestiuni de oportunitate administrativă, ceea ce poate verifica și sancționa instanța este depășirea limitelor legale ale acestei libertăți de apreciere.

Când afirmația „este pe lista de priorități” devine un refuz nejustificat

În practică, multe răspunsuri administrative nu spun „nu”, dar nici nu produc efecte: „Strada este pe lista de priorități”, „Se vor parcurge pașii procedurali”, „Se intenționează includerea în programul viitor”.

Un asemenea răspuns trebuie să fie urmat, într-un orizont rezonabil, de hotărâri cu alocări bugetare și modalitate de atribuire a lucrărilor, de inițierea/derularea procedurilor de achiziție, de semnarea contractelor publice, de efectuarea lucrărilor și de recepție.

Dacă, în schimb, trec anii fără niciunul dintre aceste repere să fie măcar aproape, „prioritizarea” devine ceea ce Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ numește definește ca nejustificat.

Potrivit art. 2 alin. (2), în corelare cu art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat înseamnă „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, fiind asimilată acestei noțiuni și nepunerea în executare a actului administrativ emis în urma soluţionării favorabile a cererii. Cu alte cuvinte, atât un răspuns negativ categoric, cât și un răspuns aparent pozitiv dar lipsit de efecte concrete, ori tăcerea administrației (nesoluționarea în termenul legal de 30 de zile), intră sub incidența noțiunii de refuz nejustificat.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată de un asemenea refuz are dreptul să se adreseze instanței de contencios administrativ solicitând obligarea autorității la emiterea actului ori efectuarea operațiunii administrative solicitate. O astfel de acțiune în justiție reprezintă garanția că dreptul persoanei de a obține un răspuns efectiv nu rămâne iluzoriu.

Situația străzii Sebastian Bornemisa din Municipiul Cluj-Napoca

Cadrul legal prezentat mai sus a fost aplicat, recent, în cauza privind str. Sebastian Bornemisa, din cartierul Mănăștur. Locuitorii străzii au făcut numeroase solicitări pe parcursul anilor către administrația publică, în condițiile în care, în zonă lipsește un sistem de iluminat public care să asigure vizibilitatea necesară circulației pietonale și rutiere pe timp de noapte, nu există o parte carosabilă asfaltată și corespunzător semnalizată care să permită desfășurarea traficului auto în condiții normale și nici trotuare amenajate pentru siguranța circulației pietonilor.

Aceste condiții afectează nu doar calitatea vieții locuitorilor din zonă, ci generează și riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora, având în vedere nivelul ridicat de praf din aer și dificultatea evidentă de acces pentru autospecialele de intervenție din cauza stării precare a drumului.

Cu toate că locuitorii au formulat, de-a lungul anilor, multiple solicitări către administrația publică locală, răspunsul oficial comunicat în anul 2021 a fost că strada figurează „pe lista de priorități” pentru inițierea procedurii de cadastrare și intabulare, etapă prealabilă necesară demarării lucrărilor de modernizare a carosabilului și extinderii rețelei de iluminat public.

În lipsa oricărei măsuri concrete, Echipa Blaj Law a reprezentat locuitori ai străzii Bornemisa în cadrul unei acțiuni de contencios administrativ, prin care a fost contestat răspunsul formal al autorității și s-a solicitat obligarea administrației locale la adoptarea hotărârilor, respectiv luarea măsurilor necesare în vederea reabilitării și amenajării străzii, precum și în vederea extinderii iluminatului public.

Hotărârea Tribunalului

În speță, instanța a reținut că strada se află într-o stare care periclitează siguranța și accesul,  inclusiv al autospecialelor de intervenție, aspect care contravine obligației legale de a menține drumul în condiții de siguranță. Pe componenta de iluminat public, Tribunalul a subliniat că autoritățile locale au obligația, în temeiul art. 8 și art. 32 din Legea nr. 230/2006, să efectueze lucrările de extindere a sistemului de iluminat public stradal. S-a mai reținut că faptul că locuitorii străzii au plătit impozite și taxe locale dă naștere, implicit, unui drept al acestora de a li se furniza servicii publice elementare.

Totodată, Tribunalul Cluj a constatat că „prioritizarea” străzii Bornemisa nu s-a materializat nici măcar în demararea cadastrării timp de patru ani. Prin urmare, a apreciat că răspunsul autorității are caracter pur formal. Hotărârea subliniază că simpla includere a unei investiții pe o listă nu exonerează autoritatea de răspundere, ci dimpotrivă, dacă trece un timp îndelungat fără acțiuni concrete, avem de-a face cu un refuz nejustificat.

În acest context, controlul judecătoresc acționează ca un mecanism de asigurare a efectivității legii, prin care judecătorul nu se substituie administrației în luarea deciziilor de oportunitate, ci îi impune să facă ceea ce legea deja o obligă să facă, într-un mod și un termen care să confere substanță drepturilor încălcate.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1403/2025 a Tribunalului Cluj:

• Consiliul Local a fost obligat să adopte două hotărâri: (i) privind dezvoltarea/amenajarea/extinderea sistemului de iluminat public pe str. Sebastian Bornemisa; (ii) privind reabilitarea și amenajarea străzii, inclusiv asfaltarea, cu stabilirea, în ambele cazuri, a modalității de încredințare a lucrărilor și a modalității de obținere a bugetului.
• Primarul municipiului a fost obligat să ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri.

Pentru toate aceste obligații s-a stabilit un termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Stabilirea termenului s-a întemeiat pe două considerente principale, pe de-o parte, perioada deja foarte îndelungată de pasivitate administrativă, transpusă în ani de așteptare din partea reclamanților, iar pe de altă parte, complexitatea procedurilor necesare pentru luarea efectivă a măsurilor.

În cuprinsul hotărârii se arată expres că acest interval ar trebui să acopere atât faza de adoptare a hotărârilor de consiliu local, cât și implementarea și finalizarea lucrărilor propriu-zise. Practic, instanța a evaluat că în jumătate de an autoritățile pot realiza ceea ce nu au făcut în anii anteriori.

Deși hotărârea este pronunțată în primă instanță și nu este definitivă, ea marchează deja o linie jurisprudențială importantă: aceea că simpla includere pe „liste de priorități” nu exonerează autoritățile de obligațiile legale și că instanța le poate constrânge să își execute obligațiile într-un termen clar.

Av. Bogdan Blaj

Av. Alexia Știrb