Avocat Divorț cu Copii Cluj

La Blaj Law, situat în Cluj-Napoca, oferim servicii juridice pentru persoanele care trec printr-un divorț implicând copii. Echipa noastră de avocați cu experiență în dreptul familiei este dedicată să protejeze interesele clienților noștri, în special a celor mici.

Avocat Divorț cu Copii Cluj

Cum te putem ajuta?

Oferim consultanță juridică detaliată, asistare și reprezentare pentru a te ajuta să gestionezi toate aspectele unui divorț implicând minori, asigurându-ne că drepturile tale și ale copiilor tăi sunt protejate. Ne ocupăm de cazuri precum:

Stabilirea Custodiei și a Autorității Părintești, asigurându-ne că interesele copilului sunt pe primul loc. Te ajutăm să obții custodia, astfel încât să exerciți autoritatea părintească, în mod exclusiv sau în comun;

Calculul și Stabilirea Pensiei Alimentare, oferind suport în determinarea unei pensii alimentare corecte, în conformitate cu legislația dar și cu situația patrimonială concretă, astfel încât să fie satisfăcute nevoile financiare ale copilului minor;

Stabilirea Programului de Vizită și a Drepturilor de Vizitare, întocmind un program de vizită care să permită copilului să mențină relații sănătoase și constante cu ambii părinți;

Mediere și Negociere, oferind asistență la discuțiile cu celălalt părinte pentru a ajunge la un acord amiabil care să evite un proces lung și costisitor;

Reprezentare în Instanță, pregătind și prezentând argumente solide în favoarea ta pentru a ne apropia de o soluție favorabilă a cazului în fața instanței.

Cunoaște echipa!

Când ai nevoie de un avocat pentru divorț cu copii?

Este necesar să soliciți serviciile unui avocat specializat în divorțuri cu copii atunci când decizi să pui capăt căsătoriei și aveți copii minori. Este indicat să te asiguri că toate aspectele privind custodia, pensia alimentară și programul de vizită sunt gestionate corect, astfel încât să protejezi interesele copilului și să eviți conflictele pe termen lung.
De asemenea, un avocat te poate ajuta să înțelegi drepturile și obligațiile tale, să negociezi un acord amiabil sau, în caz contrar, să te reprezinte în instanță. Un avocat specializat în divorțuri cu copii te ajută să gestionezi desfacerea căsătoriei, inclusiv cu privire la copiii minori.

Avocat Divorț cu Copii Cluj: La Blaj Law, te sprijinim cu privire la toate aspectele legate de copiii minori, după divorțul părinților, astfel încât acestea sunt echitabile și în conformitate cu legea.

Modul nostru de lucru

Am făcut procesul de colaborare cât mai simplu pentru tine. Indiferent de specificul cazului te ajutăm să înțelegi tot ce trebuie să știi înainte de a începe colaborarea.

Doar descrie-ne cazul tău iar echipa noastră, te va ajuta să înțelegi opțiunile de care dispui înainte de a începe colaborarea cu un avocat. Explorează procesul nostru de lucru în 3 pași, mai jos.

1

Descrie-ne cazul tău

Explică-ne situația juridică cu care te confrunți sau adresează-ne o întrebare. În cazul în care este necesar, atașează documentele pe care le consideri importante.

2

Îți explicăm opțiunile

Analizăm și înțelegem circumstanțele specifice cazul tău, iar ulterior, îți explicăm în termeni simpli opțiunile de care dispui.

3

Începem colaborarea

Poți sta liniștit știind că noi ne vom ocupa de tot ceea ce este nevoie, păstrând constant legătura cu tine.

Nesigur? Vezi ce spun și alți clienți despre experiența lor cu cabinetul de avocatură Blaj Law

Strada Nicolae Balcescu 25, Cluj-Napoca

Rating Score

Google: 4.9 out of 5

based on 328 reviews

Cu tot respectul și profundă recunoștință, țin sa aduc incomensurabile mulțumiri și aprecieri întregii echipe "BLAJ" ,pentru nivelul înalt de profesionalism și competenta desăvârșită, fără echivoc meritând toată onoarea și încrederea.
Am avut nefericirea sa traversez printr-o experiență de viață cumplita, amară, sufocanta și chinuitoare. Clipe teribile de incertitudine , neliniște ,frica continuă și senzatia neputinței . Clipe ,când părea ca fuge pământul sub picioare și te scufunzi într-un abis infernal. Când nu știi la ce sa te aștepți, când speranța murea cu fiecare zi tot mai mult ,ca DREPTATEA nu va reuși sa fie adusa în capul mesei.
Dar, cu ajutorul bunului Dumnezeu, a onoratei echipe de avocați BLAJ si în deosebi a mult stimatei avocat ,ANCA TAMAȘ , s-a produs miracolul imposibil!
Avocatul ANCA TAMAȘ - o domnișoară minunata, tânăra și superbă,firava și fina cu toate acestea fiind o luptatoare înverșunata , în caracterul carea deține puterea cuvântului, a inteligenței și profesionalismului, purtând cu sine armele curajului, ambiției și rezistenței în confruntare. Imi manifest toată admirația și respectul pentru nivelul ei profesional ,dar si pentru calitățile ei pur omenești de care am rămas plăcut surprinsa. Cu multa gratitudine îi mulțumesc enorm pentru implicarea cu trup și suflet în scoaterea la suprafață a adevărului și dreptății.
Va urez multa sănătate, succese în continuare și sa va fie binecuvantata munca pe care o profesați înclinand balanța mereu spre adevar.
Valin Negrea profile picture
Valin Negrea
acum 1 an
Profesionalism si promptitudine. Multumesc.
Tudor profile picture
Tudor
acum 1 an
Am avut nevoie de serviciile lor pentru deschidere PFA. Doamna avocat Andreea Rus a fost foarte prompta cu raspunsurile si depunerea actelor si am rezolvat totul in cateva zile. Recomand!
Endes Oxana profile picture
Endes Oxana
acum 1 an
Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez acest mesaj de recunoștință și apreciere pentru efortul depus în a reuși a câștiga cazul meu.
.A fost vorba de Ordonanța președințială, care prevede stabilitatea minorului în strainatate ,fapt ce părea imposibil.
însă datorită doamnei avocat Anca Tămaș am reușit câștigarea cazului, iar visul meu a adevenit realitate!
Am avut parte de o colaborarea foarte frumoasă , de multă încurajare și toată echipa dnei avocat a dat dovadă de profesionalism
Mulțumesc din suflet!
Top , avem deja un proces încheiat si câștigat.
Mai avem unu pe rol care sper sa aibă același rezultat .
Blaj Law oferă cu certitudine rezolvarea oricăror tip de probleme juridice , în limitele legii. Domnul Bogdan este dedicat fiecărui caz în parte, analizează cu atenție particularitatea fiecărei situații si, bazându-se pe temeiul legal, creionează de la început posibilele soluționări finale.
Pe lângă profesionalism de înaltă calitate , acest cabinet de avocatură oferă suport moral, amabilitate și promptitudine . Recomand cu încredere tuturor care au nevoie de ajutor în rezolvarea problemelor juridice de orice natură.
Recomand avocat Blaj Bogdan sunt foarte mulțumită!

Discută cu un avocat în Cluj-Napoca

Obține o consultație inițială cu un avocat din Cluj Napoca.
Doar completează formularul de mai jos, dă-ne câteva detalii despre cazul tău iar un membru al echipei Blaj Law te va contacta în maxim 48 de ore.

    Nume și prenume*

    Număr de telefon*

    E-mail*

    Selectează serviciu avocatură*

    Dă-ne câteva detalii despre cazul tău (opțional)

    Încarcă fișiere relevante (opțional)

    Întrebări frecvente

    Explorează mai jos răspunsurile la cele mai comune întrebări primite de cabinetul de avocatură din Cluj.

    Ce este un avocat specializat în divorțuri cu copii?
    Avocat divorț cu copii – profesionist juridic care oferă consultanță, asistare și reprezentare în toate etapele unui divorț care implică și copii minori. Acești avocați au cunoștințe aprofundate de dreptul familiei și sunt pregătiți gestioneze aspecte precum custodia, programul de vizită, pensia alimentare și să te sfătuiască privitor la alte probleme legate de minori.
    Un avocat specializat în divorțuri cu copii asistă clienții în toate etapele procedurii de divorț, de la negocierea unui acord amiabil până la asistarea și reprezentarea în instanță. Scopul acestora este să te informeze cu privire la efectele divorțului, asigurând o tranziție cât mai lină pentru întreaga familie.
    Când ar trebui să solicit serviciile unui avocat pentru divorț cu copii?
    Este necesar să soliciți serviciile unui avocat specializat în divorțuri cu copii atunci când decizi să pui capăt căsătoriei și aveți copii minori. Este important să te asiguri că toate aspectele legate de custodie, pensie alimentară și programul de vizită sunt gestionate corect pentru a proteja interesele copilului. De asemenea, un avocat te poate ajuta să negociezi un acord amiabil sau să te asiste și reprezinte în instanță dacă nu se poate ajunge la un acord
    Cât timp durează rezolvarea unui litigu?
    Avocat Divorț cu Copii Cluj: Durata rezolvării unui litigiu poate varia în funcție de complexitatea cazului și de circumstanțe. Unele cazuri pot fi rezolvate într-un timp relativ scurt, în timp ce altele pot dura mai mult timp, mai ales în cazurile care implică litigii și procese judiciare.
    Care este procesul de lucru al colaborării cu Blaj Law?
    Obține consultanță juridică pentru domeniul asigurărilor în doar 3 pași simpli. Contactează-ne prin intermediul formularului de contact, și descrie-ne problema ta. Echipa noastră va reveni către tine în cel mai scurt timp cu prezentarea opțiunilor de care dispui. Ulterior, tu decizi dacă vrei să începi o colaborare în baza opțiunilor propuse.
    Care sunt tarifele pentru serviciile juridice oferite de Blaj Law?
    Onorariile pentru serviciile noastre de consultanță juridică în Cluj-Napoca variază în funcție de natura și complexitatea cazului. Echipa noastră va furniza o estimare detaliată a costurilor în urma consultației inițiale, astfel încât să puteți lua o decizie informată.
    Ce servicii juridice oferă Blaj Law pentru divorțuri cu copii?
    Blaj Law din Cluj-Napoca oferă servicii juridice complete pentru persoanele care trec printr-un divorț implicând copii. Echipa noastră de avocați specializați oferă consultanță, asistare și reprezentare în fața instanței de judecată, în cazuri care includ stabilirea custodiei, a autorității părintești, a programului de vizită, precum și în calculul și stabilirea pensiei alimentare. De asemenea, asigurăm mediere și negociere pentru a ajunge la acorduri amiabile.
    Există posibilitatea unui acord de plată flexibil în colaborarea cu Blaj Law?
    Înțelegem că fiecare caz este unic, iar situațiile financiare pot varia. Întotdeauna discutăm deschis despre opțiunile de plată și putem lua în considerare un acord de plată flexibil, în funcție de circumstanțe specifice ale fiecărui caz.
    Cum pot obține mai multe informații despre drepturile mele legate de cazul meu?
    Solicită o consultație inițială cu un avocat și descrie-ne cazul tău. Ulterior un reprezentant al companiei noastre îți va explica opțiunile juridice de care dispui. De asemenea, Blaj Law oferă o varietate de ghiduri, resurse și articole pentru a te ajuta să rămâi informat, în ton cu noile schimbări din legislație.
    Am o întrebare care nu este pe această listă. Cu cine discut?
    Tot ce trebuie să faci e să ne trimiți un mesaj sau să ne contactezi telefonic la +40 740 492 998. De asemenea, poți chiar să ne faci o vizită la biroul de avocatură din Cluj-Napoca, str. Nicolae Bălcescu, nr. 25.