Ce este abuzul în serviciu?

Infracțiunea de abuz în serviciu

Abuzul în serviciu reprezintă o infracțiune ce are ca scop principal asigurarea îndeplinirii conforme a atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor publici. Prevăzută în Codul penal în cadrul infracțiunilor de corupție și serviciu, infracțiunea de abuz în serviciu se referă la neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu prevăzute în lege, care duce la producerea unei pagube ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Este important de menționat că tentativa de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu nu este sancționată.

Pentru ca abuzul în serviciu să fie tipic, este esențială îndeplinirea a două condiții:

1.  Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
2. Producerea unei pagube ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. 

În plus, inoportunitatea unui act nu poate fi considerată conduita abuzului în serviciu. În cazul în care actul inoportun este realizat cu scopul de a aduce pagube patrimoniale instituției publice și în interesul unei alte persoane, atunci această acțiune poate sta la baza comiterii unei infracțiuni de abuz în serviciu.

În ceea ce privește comiterea mai multor acțiuni și/sau inacțiuni în vederea îndeplinirii aceluiași scop, printr-o vătămare unică (există aceeași rezoluție infracțională), suntem în prezența unei singure infracțiuni. 

Abuzul în serviciu în Codul penal

Pentru a putea înțelege mai bine modalitățile de comitere ale infracțiunii de abuz în serviciu, este necesară o delimitare între cele două alineate din cuprinsul acestuia. 

1. Prima formă, stabilită în cadrul alineatului (1) din art 297 Cod penal, presupune neîndeplinirea (omisiune) sau îndeplinirea (acțiune) în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuțiilor de serviciu. 

 Prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art 246 din Codul penal din 1969 și ale art 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”. Ca urmare a publicării acestei Decizii, norma de incriminare a fost restrânsă asupra situațiilor în care poate fi identificată o încălcare punctuală și explicită a unor dispoziții legale. În consecință, au existat numeroase soluții de achitare în dosarele în care funcționarul a încălcat acte normative secundare (cum ar fi Ordine sau regulamente).

2. Al doilea alineat presupune îngrădirea (în întregime sau parțială) a exercitării unui drept. Această formă diferă față de prima modalitate de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu prin mobilul ce stă la baza conduitei abuzive a funcționarului public. Acesta poate fi, conform alineatului menționat, întemeiat pe: „rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”.

Urmarea particulară este așadar, îngrădirea drepturilor unei persoane. Este considerată ca fiind infracțiune de abuz în serviciu și crearea unei stări de inferioritate persoanei vătămate deoarece scopul acestei reglementări îl constituie asigurarea egalității în drepturi și libera exercitare a acestora, fără nicio discriminare prevăzută în norma de incriminare.

Dezincriminarea abuzului în serviciu

În consecința Deciziei CCR nr. 405 din 2016, au fost dispuse mai multe soluții de achitare în cadrul dosarelor în care funcționarul a încălcat acte normative secundare (cum ar fi Ordine sau regulamente), fiind dezincriminate în concret faptele care constau în încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în cadrul unor acte normative secundare (cum ar fi Ordinele sau Regulamentele).

Unul dintre cele mai cunoscute exemple de dezincriminare a abuzului în serviciu îl reprezintă achitarea unor profesori care, în cadrul probelor de Evaluare Națională, au distribuit anumitor elevi foi ce conțineau rezolvările subiectelor. S-a constatat că, de fapt, conduita acestora a fost contrară unor atributii de serviciu prevăzute în Ordine ale Ministerului Educației – deci în legislația secundară.

Diferența dintre abuzul în serviciu și neglijență în serviciu?

Diferența principală dintre abuzul în serviciu și neglijența în serviciu constă în forma de vinovăție cu care este comisă fiecare dintre cele două infracțiuni. Abuzul în serviciu implică acțiuni comise cu intenție directă sau eventuală (ipoteză în care autorul are o atitudine indiferentă cu privire la producerea rezultatului), în timp ce neglijența în serviciu presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor bazată pe culpă cu sau fără prevedere. Așadar, fapta comisă cu intenție poate fi încadrată în infracțiunea de abuz în serviciu iar cea comisă din culpă ca fiind neglijență în serviciu.

Cine cercetează abuzul în serviciu?

Abuzul în serviciu este cercetat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și de alte organe de aplicare a legii, cum ar fi poliția și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. DNA are competența de a investiga infracțiunile de corupție, inclusiv abuzul în serviciu, săvârșite de funcționari publici.

Cine răspunde pentru abuz în serviciu?

Termenul de  „funcționar public”, definit în cadrul art 175 din Codul penal, cu completările aduse de art. 308, include diverse categorii de persoane, cum ar fi:

• Cei care îndeplinesc atribuții stabilite prin lege, în scopul exercitării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
• Cei care dețin o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice fel;
•  Persoanele care au atribuții în ceea ce privește activitatea din cadrul, unei regii autonome, al unei entități economice sau a unei persoane juridice cu capital majoritar sau integral de stat;
• Persoana care desfășoară un serviciu de interes public pentru care a fost desemnată de autoritățile publice sau care este supusă controlului acestora în ceea ce privește executarea serviciului public respectiv.

Așadar orice persoană care are un rol în furnizarea unui serviciu public (cum ar fi sănătate sau cultură) poate fi considerată un funcționar public. De exemplu, prin Decizia nr. 18/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o hotărâre prin care a transmis că angajații din bănci sunt considerați funcționari publici în sensul legii penale și pot fi acuzați de abuz în serviciu și alte infracțiuni rezervate funcționarilor publici. Este esențială totuși prezența unui raport de muncă, deoarece numai în acest mod poate fi considerat că abuzul are loc în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

 

Dacă vă confruntați cu o situație care implică abuzul în serviciu, este esențial să acționați rapid și în cunoștință de cauză. Asigurarea unei reprezentări legale de înaltă calitate este primul pas în protejarea drepturilor și intereselor dumneavoastră. Echipa noastră de avocați din Cluj este aici pentru a vă ghida și reprezenta. Contactați-ne acum!