Recuperare creanțe prin procedura de drept comun, prin procedura ordonanței de plată sau a cererii de valoare redusă
În desfășurarea activității afacerii tale pot apărea situații în care un partener comercial nu achită o factură la scadență și, deși ai încercat soluționarea amiabilă a problemei, acesta nu își îndeplinește obligația de plată, astfel încât procesul de recuperare a creanței devine dificil. Există însă o serie de proceduri simplificate care pot conduce la recuperarea mult mai rapidă a sumelor datorate.
Una dintre procedurile simplificate de recuperare creanțe este procedura ordonanței de plată. Printre avantajele acestei proceduri se numără durata mult mai scurtă a procesului, dar și o taxă de timbru fixă, de mică valoare. În plus, odată ce instanța pronunță hotărârea, va acorda un termen de plată debitorului, iar în măsura în care acesta nu achită sumele, se poate trece la executarea silită a acestuia, fără a fi nevoit să aștepți rămânerea sau obținerea unei soluții definitive, cum se întâmplă în cazul unui proces obișnuit.
Echipa de avocați Blaj Law este specializată în recuperare creanțe pentru clienți. Tot ce trebuie să faci este să ne contactezi, iar noi îți vom solicita actele în baza cărora vom începe demersurile de recuperare.