Consultanță în materie de concurență – Reprezentare în fața Consiliului Concurenței

Pe măsură ce afacerea ta se extinde și își mărește impactul pe piață, crește și responsabilitatea de a opera în conformitate cu reglementările concurențiale. Scalarea unei afaceri implică nu doar oportunități de creștere, ci și riscuri juridice, mediul concurențial fiind atent supravegheat de Consiliul Concurenței. 

Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două direcții: prevenția și intervenția corectivă. Prin măsurile de prevenție, autoritatea monitorizează piețele și analizează comportamentul participanților pentru a preveni derapajele care ar putea afecta echilibrul economic. În cazul în care sunt descoperite încălcări ale normelor concurențiale, se adoptă măsuri corective când sunt identificate practici care ar putea denatura concurența. 

Sunt considerate practici anticoncurențiale înțelegerile între întreprinderi, deciziile asocierilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, mai exact cele care:

  • stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;
  • limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
  • împart piețele sau sursele de aprovizionare;
  • aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
  • condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. 

Ca operator economic, este posibil să ajungi subiectul unei investigații realizate de Consiliul Concurenței prin sesizarea din oficiu a acestuia sau ca urmare a formulării unei plângeri de către o persoană fizică sau juridică care se consideră lezată de comportamentul tău economic.  

De ce este importantă expertiza unor specialiști în domeniul concurenței în etapa de investigație realizată de Consiliul Concurenței?

În baza celor constatate în etapa investigației realizată de Consiliul Concurenței, autoritățile pot dispune măsuri ca încetarea practicilor anticoncurențiale constatate, măsuri interimare și amenzi. În plus, Consiliul Concurenței are posibilitatea de a formula recomandări și  de a  impune părților condiții sau alte obligații care, în mod natural,  impactează cursul firesc al dezvoltării afacerii tale. 

Cum poți evita astfel de măsuri? Legea permite companiilor să formuleze propuneri de angajamente, în etapa investigației, în scopul înlăturării situației care a condus la declanșarea acesteia. 

În acest sens, echipa de avocați din Cluj Blaj Law, după analiza situației concrete a companiei tale raportat la obiectul investigației, te ajută în formularea acestor propuneri astfel încât să crești șansele ca angajamentele convenabile pentru societatea ta să fie investite cu forță obligatorie de către Consiliul Concurenței. 

Aceasta reprezintă una dintre modalitățile prin care poți adopta o conduită preventivă, chiar și în situația în care ești deja investigat de Consiliul Concurenței, expertiza unor specialiști în domeniul concurenței putând să te scutească de aplicarea unor sancțiuni de către Consiliul Concurenței, prin negocierea unei căi de mijloc în relația cu autoritățile. 

Raportat la sancțiuni, cuantumul amenzii aplicate de Consiliul Concurenței poate ajunge chiar și până la 10 % din cifra de afaceri a operatorului economic. În situația în care Consiliul Concurenței a aplicat deja sancțiuni companiei tale, totuși  nu te afli, încă, într-o situație iremediabilă. Departamentul nostru specializat, te ajută în formularea unei căi de atac, după calcularea șanselor reale de înlăturare pe cale judiciară a sancțiunilor dispuse, în litigii împotriva Consiliului Concurenței. Astfel, în cazul în care Consiliul Concurenței aplică o amendă în mod nejustificat, decizia dispusă poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în fața Curții de Apel București Secția de Contencios Administrativ. 

Încălcarea prevederilor legale în materie de concurență poate avea ca efect chiar și răspunderea penală. De aceea, echipa Blaj Law este pregătită cu expertiza necesară astfel încât să te asiste și reprezinte pe tot parcursul cercetărilor penale și în fiecare etapă a procesului penal. 

Asistența de specialitate nu prezintă relevanță doar în situația în care ești subiectul unei investigații, ci și în cazul în care ești cel care a formulat o plângere împotriva unui operator economic, sens în care echipa noastră oferă asistare și reprezentare în formularea unei căi de atac împotriva deciziilor de respingere a plângerilor, pentru a fi protejat în fața competitorilor care influențează condițiile de piață în defavoarea ta. 

Serviciile oferite de Blaj Law

Fără a ne rezuma la cele prezentate mai sus, Blaj Law vă pune la dispoziție o gamă variată de servicii în domeniul concurenței, adaptate nevoilor specifice ale fiecărei afaceri:

  • Analiza modelelor de afaceri – Evaluăm politica și strategia afacerii tale astfel încât acestea să se conformeze cu normele concurențiale, identificând eventuale riscuri și propunând soluții.
  • Acorduri între concurenți – Oferim consultanță pentru elaborarea și verificarea acordurilor comerciale între companii, asigurându-ne că acestea respectă reglementările concurențiale și nu creează riscul de a deveni subiectul unei investigații realizate de Consiliul Concurenței. 
  • Investigații ale Consiliului Concurenței – Reprezentăm clienții în procedurile derulate de autoritățile de reglementare, oferind suport juridic în toate etapele investigației.
  • Consultanță, asistare și reprezentare cu privire la carteluri – Sprijinim companiile implicate în investigații privind posibile înțelegeri anticoncurențiale. 
  • Litigii concurență – Oferim asistare și reprezentare juridică în litigii legate de concurență, inclusiv procese de abuz de poziție dominantă și practici restrictive.

Vezi și alte servicii

Proprietate intelectuală

Ce este proprietatea intelectuală? Dreptul proprietății intelectuale reprezintă un domeniu ce presupune, în primul rând, acordarea unei consultanțe specializate cu...

citește mai mult